Diverse

Chiar dacă administraţia Trump mai are câteva zile de existenţă, aceasta continuă să îşi desfăşoare activitatea ca de obicei, iar în urmă cu câteva ore a adăugat nouă companii din China pe lista neagră a celor ce sunt suspecte de colaborare cu armata chineză. Printre ele se află şi Xiaomi.

Trebuie menţionat foarte clar că această listă neagră nu este similară cu cea în care se află Huawei, însă pe viitor orice este posibil. Prin această decizie, administraţia Trump obligă investitorii americani să nu mai bage bani în Xiaomi. Chiar dacă producătorul chinez are acces în continuare la tehnologie americană de orice fel, există totuşi o consecinţă a acestei decizii şi anume scăderea de capital, investitorii americani fiind obligaţi să îşi vândă acţiunile până cel târziu pe 11 noiembrie 2021.

Sigur că impactul asupra Xiaomi este unul minor, iar schimbarea de putere de la Washington ar putea calma apele în lunile următoare. Rămâne de văzut care va fi poziţia administraţiei Biden vis-à-vis de restricţiile impuse companiilor chineze.

A fost trimis și un răspuns al Xiaomi Corporation:

Compania a luat la cunoștință faptul că Departamentul Apărării din Statele Unite ale Americii a dat publicității un comunicat pe 14 ianuarie 2021 prin care anunță că a adăugat Compania pe lista entităților aflate sub incidența secțiunii 1237 a Actului de Autorizare al Apărării Naționale pentru anul fiscal 1999 (NDAA).

Compania este în conformitate cu legea și operează în conformitate cu legile și regulile relevante ale jurisdicțiilor unde își desfășoară activitatea. Compania reiterează faptul că oferă produse și servicii pentru folosul utilizatorilor civili și pentru uz comercial.

Compania confirmă faptul că nu este deținută, controlată sau afiliată cu armata chineză și nu este “o companie chineză militară comunistă”, așa cum este definiția NDAA. Compania va lua măsurile necesare pentru a proteja interesele sale și ale acționarilor.

Compania va reveni cu alte precizări atunci când va fi cazul.

Sursa: reuters.com