Xiaomi Redmi 15A 5G – smartphone low-cost cu ecran cu rată de refresh la 120Hz, baterie de 6300 mAh şi 6 ani de suport software

Smartphones
/
/
27 mart. 26
/

Xiaomi a lansat un nou smartphone low-cost, unul care va genera volume frumoase pentru producătorul chinez. Acesta se numeşte Xiaomi Redmi 15A 5G şi a fost prezentat oficial în India.

Noul device este construit în totalitate din plastic, are o estetică oarecum îmbătrânită (cel puţin în zona frontală arată ca un telefon de acum 5-7 ani) şi un hardware destul de puturos (procesorul Unisoc T8300 nu este deloc o soluţie ideală).

Cu toate acestea, Xiaomi Redmi 15A 5G oferă şi câteva caracteristici bune, iar aici aş evidenţia ecranul IPS cu rată de refresh la 120Hz ce vine şi cu certificări TÜV Rheinland Low Blue Light şi Flicker Free, bateria generoasă de 6300 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 15W şi suportul software (în mod surprinzător, telefonul vine din fabrică cu interfaţa HyperOS 3.0 bazată pe Android 16, iar Xiaomi promite 4 actualizări majore şi 6 ani de update-uri de securitate).

Date tehnice

Smartphone
Xiaomi Redmi 15A 5G
EcranIPS LCD de 6.9 inch, rezolutie 1600 x 720 pixeli, densitate 254 ppi, rată de refresh maximă de 120Hz, luminozitate maximă în peak 810 niți, 83% NTSC, TÜV Rheinland Low Blue Light, TÜV Rheinland Flicker Free
ProcesorUnisoc T8300 pe 6nm
Memorie4 / 6 GB RAM LPDDR4X, 64 / 128 GB spațiu intern de stocare UFS 2.2, slot pentru card microSD de până la 1TB
GPUARM Mali-G57 MC2
Sistem de operareAndroid 16 cu interfața HyperOS 3.0
Conectivitate5G, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, Bluetooth 5.4, NFC, radio FM, localizare prin GPS, Glonass, BDS și Galileo, USB Type-C 2.0 și jack audio de 3.5 mm
Camere foto și videoCameră principală cu 2 senzori:

– 32 Megapixeli Wide, f/1.8, PDAF
– 0.3 Megapixeli Macro, f/2.4
Filmează Full HD cu 30 fps

Cameră frontală de 8 Megapixeli, f/2.0,
Filmează Full HD 1080p cu 30 fps
Baterie6300 mAh, încărcare pe fir la 15W, încărcare inversă la 7.5W
Alte detaliicertificare IP52, senzor de amprentă lateral, deblocare facială cu AI
Greutate210 grame
Dimensiuni171.6 x 79.5 x 8.2 mm

Xiaomi Redmi 15A 5G are un preţ cam mare pentru un low-cost, însă la ce probleme sunt acum în industrie, nu mă mai miră nimic:

  • 4 GB RAM şi 64 GB stocare – 137 dolari;
  • 4 GB RAM şi 128 GB stocare – 153 dolari;
  • 6 GB RAM şi 128 GB stocare – 174 dolari.

Categorii: Xiaomi
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Când se lansează Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max în Europa / România?

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max sunt două smartphone-uri premium lansate oficial în China pe 23 septembrie. Aşa cum era de aşteptat, cele două device-uri vor ajunge în curând şi la nivel european, inclusiv în România.

Şi Xiaomi pregăteşte un smartphone cu ecran lat, noua tendinţă din industrie

Piața smartphone-urilor a fost dominată ani la rând de formate tot mai înalte și mai înguste, ajungându-se la rapoarte alungite cum ar fi 20:9 sau 21:9, gândite să asigure o prindere ușoară în mână, dar care îngreunau cititul textului sau tastarea cu ambele mâini.

Black Friday 2026 la Xiaomi aduce Xiaomi 15T la 1799.99 lei, REDMI 15 5G la mai puțin de 1000 de lei și un aspirator robot la 649.99 lei

Xiaomi România a ales să întindă campania de Black Friday pe aproape toată luna noiembrie. Ofertele sunt valabile între 6 și 30 noiembrie 2026, exclusiv online, pe mi.com/ro, și în magazinul fizic Xiaomi Store din ParkLake Shopping Center, în București. Stocurile sunt limitate, iar disponibilitatea produselor se actualizează în timp real. Pagina campaniei Black Friday…