Software

Adobe vrea să lanseze până luna viitoare 6 noi aplicații (Adobe Photoshop Touch, Adobe Collage, Adobe Debut, Adobe Ideas, Adobe Kuler și Adobe Proto) pentru Android și la sfârșitul lui 2012 pentru iOS.

La conferința MAX 2011 pe care Adobe a desfășurat-o ieri la Los Angeles, au fost anunțate o familie de 6 noi aplicații care folosesc intuititv ecranul tactil. Adobe spune că aduce creativitatea pe tablete la un nivel profesional cu aceste noi aplicații care urmează să fie lansate. Produsul de top va fi Adobe Photoshop Touch care aduce functionalitatea bine-cunoscutului Photoshop și pe dispozitivele cu un ecran tactil mai mare.

Aceste aplicații vor beneficia de un nou serviciu care se numește Adobe Creative Cloud. Acest serviciu vă va da posibilitatea de a salva fișierele create în “cloud” pentru o eventuală retușare în suita Creative pentru desktop sau pur și simplu pentru a le distribui. Noua generație de aplicații se vor baza pe stylus, dar sunt utilizabile  totuși folosind doar degetele pentru a interacționa.

Acum să vedem ce face fiecare aplicație în parte. În primul rând avem așa cum am menționat mai sus, Adobe Photoshop Touch. Față de versiunea express, Adobe aduce acum layerele (deși alții le-au luat-o înainte deja), efectele cu care ne-am obisnuit deja (sperăm să vină și cu altele noi), Scribble Selection Tool pentru a putea scoate cu ușurință obiecte dintr-o fotografie doar “mâzgălind” ceea ce doriți să selectați. Tehnologia Refine Edge vă va ajuta la selecțiile mai dificile cum ar fi părul. Pe lângă funcțiile de editare, Photoshop Touch va putea folosi distribuirea în Facebook iar la fel cum am spus și mai sus, integrarea în Cloud care vă dă posibilitatea să continuați editarea în versiunea desktop a Photoshop-ului.

Al doilea produs prezentat de Adobe este Adobe Collage. După cum îi spune și numele, cam tot ce face aplicația sunt colajele, dar în stilul profesional Adobe asa cum ne-am obisnuit deja. Pe lângă asta mai vine și adăugarea temelor la colajele pe care le creați. La fel ca si Photoshop Touch, creațiile pot fi distribuite în Cloud.

Adobe Debut îi va ajuta pe utilizatori să-și prezinte design-urile practic oriunde. Debut poate să deschidă fișiere create în Photoshop și Illustrator, iar pe lângă asta se mai pot face anumite note folosind text sau scris peste documentul orginal.

 

Următorul produs, Adobe Ideas, aduce funcționalitatea lui Illustrator pe tablete, facilitând realizarea design-urilor vectoriale. Folosind stylus-ul sau degetul, se pot crea desene care apar line la orice nivel de zoom. Și aici se pot folosi layerele și se pot exporta de asemena in Adobe Illustrator.

Adobe Kuler îți dă posibilitatea să creezi teme de culoare din orice imagine. Poți de asemenea să alegi din sutele de mii de teme pentru Kuler care sunt create deja de utilizatori. Nu lipseste nici aici conectarea cu Cloud-ul si Facebook.

Pentru dezvoltarea aplicațiilor web și site-urilor avem Adobe Proto. Nu este chiar o aplicație pentru crearea site-urilor în totalitate ci doar pentru structură și prezentare. Se pot face note și prezentări interactive de asemenea. Structurile sau prototipurile (pentru aplicații web) pot fi exportate în HTML, CSS și JavaScript sau se pot distribui în browserele populare pentru a fi evaluate.

Adobe Touch Apps vor fi disponibile în noiembrie anul aceasta pentru Android (presupun că Honeycomb sau de ce nu ICS) iar pentru iOS la începutul anului viitor la prețul de bază de 9.99 dolari pe aplicație. Accesul la vizualizarea fișierelor, distribuirea sau folosirea serviciului Cloud sunt incluse în acest preț de bază. O data cu lansarea aplicațiilor pentru Android în noiembrie, vor fi precizate și preturile pentru serviciile adiționale.

 

Sursa: businesswire