Al doilea val de telefoane și tablete care primesc Android 4.1 Jelly Bean în viitorul apropiat

/
/
20 iul. 12
/

Android 4.1 Jelly Bean a fost prezentat oficial la Google I/O la mijlocul lui iunie 2012. Abia ce a ajuns pe primul val și așa destul de rarefiat format din: Samsung Galaxy Nexus, Google Nexus 7, Samsung Nexus de câteva ore și Motorola Xoom.

HTC a anunțat câteva modele care vor primi  4.1: HTC One X, One XL și One S – primul cu procesor Tegra 3 quad-core, iar celelalte două cu Qualcomm Snapdragon S4 la 1.5 GHz. Asus a lăsat să se înțeleagă că tabletele ASUS Transformer Prime, TF300 și TF700 vor primi 4.1 Jell Bean, în următoarele luni. Atât HTC cât și ASUS nu au oferit un calendar de update, o dată exactă la care să ne așteptăm ca 4.1 Jelly Bean să vină via OTA.

Samsung a dat un comunicat că lucrează la portarea 4.1 Jelly Bean pe telefoanele sale, a fost un comunicat în acest sens la nivel global, dar nu s-a specificat care sunt modelele. Se speculează că Galaxy S II nu ar primi Jelly Bean, personal nu cred că ar face asta. Ar stârni o puternică reacție negativă.

Cei care nu au un telefon Android de top așteaptă varianta 4.1 Jelly Bean dezvoltată de către CyanogenMod, o versiunea de tip early preview a fost prezentată într-un clip video pe YouTube, pe smartphone-ul LG Optimus 4X HD cu Tegra 3 quad-core.

Ce părere aveți de fragmentarea Android și faptul că 4.1 Jelly Bean nu vine prea repede?

Sursa 1 ! Sursa 2
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Ce a rezolvat Android în 2025 și ce trebuie pus la punct în viitor?

Android este sistemul de operare ce domină piața de telefoane mobile. Cota sa de piață este estimată în jurul a 70 - 72% raportat la iOS ce-și atrage restul - 28 - 30% (oricum și aici aș spune că iPhone-urile sunt într-o creștere lentă, dar sigură).

10 noutăți aduse pe ColorOS 16 ce debutează alături de seria OPPO Find X9 și calendarul de update

OPPO a anunțat ColorOS 16, software ce debutează global alături de seria Find X9 (evenimentul de lansare urmează a avea loc în cursul zilei de mâine).

LineageOS 23 dezvoltat pe Android 16 sau cât de greu este să actualizezi un custom ROM în 2025?

LineageOS este unul dintre cele mai populare custom ROM-uri pentru Android, iar de curând au lansat LineageOS 23 dezvoltat pe Android 16.