Telefoane Mobile

Visual Fan se numește compania brașoveană din spatele Allview, dar presupun că acesta este un detaliu pe care-l cunoașteți. Ei ies în evidență, mai ales, prin telefoanele și tabletele pe care le produc. Toate sunt cu Android, dar știu din sursă sigură că și-ar dori să intre și pe alte platforme, Windows Phone – poate din 2013 / 2014.

Cert este că în 2012 au crescut imens de la telefoane precum Allview P2 și P3 către modele middle-level sau high-end. O mini-revoluție s-a produs la debutul lui Allview P4 cu display Super AMOLED Plus de 4.3 inch și procesor single core, a urmat Allview P5 cu display IPS și procesor dual-core + obișnuita conectivitate dual-sim la sub 1000 de lei fără semnarea unui contract. Un oficial Visual Fan mi-a spus că Allview P5 este și cel mai bine vândut smartphone din portofoliul lor. A urmat Allview P6 Stony, vârful de gamă pe care sper să-l testez cât de curând.

Allview P4 DUO aduce o parte dintre specificațiile și designul lui Allview P4, dar integrează un procesor dual-core + display AMOLED + cameră de 8 Megapixeli de top. Cum nu am testat Allview P4, la P4 DUO am luat-o de la zero. Ați observat de-a lungul lui 2012 că am fost prezenți la toate evenimentele Allview realizate în București și am adus impresii la cald despre produsele  companiei brașovene care a lansat telefoanele sale dual-sim și peste hotare.

Mă bucur că au reușit a face pasul dinspre segmentul low-cost spre zone ceva mai pretențioase, preț mai mare aduce și o marjă de profit ceva mai generoasă. A fost o adevărată avalanșă de produse noi, nu treceau 1 – 2 săptămâni pe final de 2012 fără o lansare de tabletă sau smartphone Allview.

Apropo, singurele telefoane Andorid cu procesor dual-core și dual-sim din piața românească sunt: Allview P5, Allview P4 DUO și Allview P6 Stony. P4 DUO se poziționează în spatele vârfului de gamă – P6 Stony care iese în evidență printr-un display Super AMOLED HD, memorie RAM crescută, dar mai multe despre el când ve sosi la test.

Să trecem în revistă care sunt specificațiile hardware pentru Allview P4 DUO:

Smartphone
Date tehnice
Allview P4 DUO
Ecran Super AMOLED Plus de 4.3 inch cu rezoluție 480×800 pixeli și protejat cu sticlă Gorilla Glass, 240 dpi
Procesor Dual-core la 1 GHz
Memorie 512 MB RAM, 4 GB spațiu de stocare din care 2 GB în mod real, microSD de până la 32 GB
GPU PowerVR SGX531
Sistem de operare Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich cu interfață Allview Berry
Conectivitate 3G cu viteze de download de până la 7.2 Mbps, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, DLNA, bluetooth 3.0, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS
Cameră foto și video 8 Megapixeli cu autofocus, LED flash, stabilizator de imagine, geo-tagging, touch focus, HDR, cameră frontală de 0.3 Megapixeli, filmează la 720p cu 30 fps
Baterie 1600 mAh
Greutate 118.4 gr.
Grosime 9.9 mm
Preț 1299 lei – recomandat de Visual Fan, dați de el și în oferta Cosmote România.

Acestea ar fi coordonatele de la care pornesc review-ul lui Allview P4 DUO, unul dintre cele mai bine pus la punct telefoane Android cu dual-sim din țara noastră. Luați în calcul că Samsung, HTC, Sony nu au adus niciun telefon dual-sim cu Android și CPU dual-core, încă.

Design

Începem cu pachetul în care vine telefonul. Este ceva mai mare decât la alte telefoane și asta pentru sunt câteva accesorii cu care plusează față de concurență. În pachet dați de smartphone-ul Allview P4 DUO, bateria de 1600 mAh, încărcător pe microUSB, cablu conectare PC de tip microUSB – USB, căști intraauriculare albe pe jack de 3.5 mm, husă de protecție neagră pentru smartphone, cod Bitdefender pentru aplicația ce-ți protejează smartphone-ul chiar și în cazul în care a fost furat, manual de instrucțiuni generos, folie de protecție pentru ecranul lui Allview P4 DUO plus cârpă de înlăturare a microfibrelor de pe display.

Smartphone-ul P4 DUO primit la test era în varianta albă, dar îl puteți găsi și pe negru. Este un telefon ușor și impresia s-a păstrat și după ce am pus bateria de 1600 mAh. Marginile sunt argintii, o muchie metalică ce înconjoară smartphone-ul și îi dă o notă de eleganță. Strâns în mână nu scoate niciun sunet pe la vreo îmbinare din plastic mai puțin reușită. Mi-a plăcut în partea frontală și că nu este sigla Allview ci doar pe spate a fost stilizată pe carcasa din plastic plus că nu sunt butoane capacitive ci de tip touch integrate în Allview Berry UI. Ca design mi-a adus puțin aminte de iPhone 4S și Samsung Galaxy S II.

Capacul din spate a fost fabricat din plastic și se îndepărtează puțin mai greu. Nu mi s-a părut o operație ce se desfășoară ușor, poate să fie doar la modelul P4 DUO ajuns la mine. Se oferă acces la baterie, slotul pentru cele două cartele SIM și bateria trebuie scoasă spre a monta un microSD de până la 32 GB. Senzorul de 8 Megapixeli iese puțin în profil și aduce un LED flash destul de mare.

Marginile metalice nu dau un grip pronunțat, dar ajută modelul imprimat pe capacul bateriei. Nu dă impresia că ar scăpa din mână. Cert este că Allview P4 DUO arată nesperat de bine și nu te face de râs în competiția cu telefoane Android de la companii ce produc hardware mult mai cunoscute.

Ecran și sunet

Avem un display Super AMOLED Plus de 4.3 inch cu rezoluție 480×800 pixeli. Același panel îl are și celebrul Samsung Galaxy S II. Primul telefon cu acest ecran a fost P4, iar P4 DUO l-a preluat. Se vede excelent, plus de luminozitate, un negru afișat natural, culori nuanțate un pic în plus. Se descurcă decent și în acțiunea razelor solare.

Lipsesc butoanele capacitive la baza display-ului și sunt cele de tip touch ca la Samsung Galaxy Nexus / ASUS Padfone din prima generație, butoane touch în interfața grafică Allview Berry.

La sunet am dat prin specificațiile de pe site-ul Allview de un amplificator Yamaha, etc. Pentru mine contează în special cum se aude. Boxa este în spate și se aude tare și clar. Dat la maxim se transmit ușoare vibrații în carcasă. Volumul se reglează de la două taste aflate pe lateral stânga. Jack-ul de 3.5 mm a fost poziționat în partea superioară, căștile din pachet sunt albe și intraauriculare. Sound-ul oferit prin căști nu este puternic, nu-și distruge auzul nici dacă-i la maxim și punctează la capitolul bass. Uite că se poate ca un telefon de 1299 lei să fie excelent la capitolul sunet.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Allview P4 DUO este motorizat de un CPU dual-core de proveniență MediaTek la 1 GHz cu ARMv7 cu o frecvență ce poate oscila între 250 MHz și 1001 MHz. Mai dați de 512 MB RAM, 4 GB spațiu de stocare și 2 GB în mod real + slot pentru microSD de până la 32 GB, PowerVR SGX531 pe post de accelerator grafic.

O să găsiți și câteva teste benchmark la capitolul Performanță. Întotdeauna contează experiența pe care o furnizează un smartphone și hardware-ul ar trebui să treacă în umbră. De aceea recomand celor care mă întreabă de un telefon să-l testeze într-un shop dedicat, să-l întoarcă pe toate fețele, să-l butoneze și spun asta cu ghilimele de rigoare pentru că telefoanele din prezent sunt în proporție covârșitoare cu touch.

Rulează Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich + interfața grafică Allview Berry. Pe ecranul de start dați de cinci ferestre customizabile cu foldere, aplicații, widgets. Butonul central duce către meniul cu aplicațiile preinstalate. Sunt dispuse pe 4 rânduri și 4 coloane. Navigarea se face printr-un gest swipe lateral. Se mișcă destul de bine prin interfață, se menține asta și când rulează simultan mai multe aplicații sau atunci când faci update la unele aplicații prin intermediul Google Play, dar navighezi și prin meniul lui P4 DUO.

Nu am reușit să mă împrietenesc cu tastatura qwerty touch ce mi se pare a fi ușor înghesuită, dar există numeroase alternative în Google Play – SwiftKey, etc. În browsing mi s-a părut că se descurcă destul de bine, să nu vă așteptați a se comporta ca un smartphone quad-core, îl trădează ușor cei 512 MB RAM, dacă avea 1 GB cred că avea un plus de viteză sesizabil.

Allviewe Berry UI nu-mi plăcea la prima vedere, dar când am descoperit temele preinstalate mi-a schimbat opinia în bine. În meniul cu aplicațiile de pe telefon, jos în dreapta lângă cele trei butoane touch cu rol de Back, ieșire pe ecranul de start și cel pentru aplicațiile recente. La Teme veți da de câteva preinstalate și nu are cum să nu fie una pe gustul vostru. Am optat pentru White Contour. Se oferă posibilitatea de a personaliza: imaginea de fundal, stilul de blocare al ecranului, icoanele de pe ecran, Apelare, Stil mesagerie, Widget-urile pentru Ceas și Muzică.

Dintre aplicațiile preinstalate:

– Contacte, Mesagerie, Telefon, Browser;
– Muzică, Cameră foto, Galerie, E-mail, Calendar, Setări, Ceas, Înregistrare sunet;
– Radio FM, Calculator, Teme, Set de instrumente;
– Magazin Play, MultiLing Keyboard, Hărți, YouTube;
– Gmail, ES Task Manager, Gameloft Live, Little Big City, Shark Dash, News, Notes, OfficeSuite, Căutare, Stunnel, ES File Explorer, Local;
– Navigare, Bitdefender Mobile Security.

Performanță

Am făcut câteva teste de benchmark și rezultatele le găsiți în tabel:

Smartphone
Teste de benchmark
Allview P4 DUO
Quadrant Standard 2626 puncte
AnTuTu Benchmark 6088 puncte
NenaMark1 45.3 fps
NenaMark2 23.7 fps
CF-Bench 4832 puncte
Vellamo HTML5 – 1175;
METAL – 339.
BrowserMark 2.0 1506 puncte
HTML5test 390 puncte cu Chrome pentru Android

Conectivitate

3G cu viteze de download de până la 7.2 Mbps, Wi-Fi în standardele b/g/n, Wi-Fi hotspot, Wi-Fi direct, DLNA. Se adaugă dual-sim. Ambele cartele pot fi duse în stand-by, 3G pe una singură. Spre exemplu dacă ai două SIM-uri cu 3G, doar SIM1 va funcționa și în 3G.

În partea superioară dați de jack-ul de 3.5 mm și portul microUSB protejat de un plastic cauciucat ce se trage cu degetul spre a oferi acces la microUSB – pentru încărcarea bateriei de 1600 mAh cât și pentru conectarea între PC și smartphone. În lateral dreapta a fost poziționat butonul de power cu rol în pornirea / oprirea telefonului cât și în blocarea / deblocare display-ului touch de 4.3 inch. La bază nu regăsiți niciun control ci doar locașul din care se pornește desfacerea capacului de plastic ce acoperă bateria și partea spate.

În stânga sunt tastele pentru reglarea volumului, ușor de accesat. Prin combinația tastă de Power + Volum Up se face o captură de ecran / screenshot.

Cameră foto și video

8 Megapixeli, LED flash, filmează la 720p cu 30 fps, cameră secundară de 0.3 Megapixeli. Acestea ar fi câteva dintre elementele ce definesc Allview P4 DUO la segmentul foto & video. Se adaugă stabilizare de imagine, touch focus, geo-tagging.

Aveți câteva mostre foto și video ca să vă formați o opinie și urmează a spune câte ceva legat de aplicația camerei. Aplicația se deschide rapid, meniul este aerisit. În lateral dreapta se află setările. Se poate alege dacă fotografiile să fie cu HDR, dimensiunea fotografiilor: 8 Megapixeli, 5 Megapixeli, 3 Megapixeli, 2 Megapixeli, 1.3 Megapixeli, VGA. Se oferă posibilitatea de a seta un cronometru la 2, 5 sau 10 secunde. Sunt mai multe moduri de tip scenă: Automat, Noapte, Portret, Vedere, setare pentru Expunere de la +3 la -3. Au inclus și efecte ce pot fi aplicate fotografiilor: Normal, Noise, Grayscale, Mosaic, Stamp, Mirror, Emboss, Antique, Fisheye. Sunetul făcut la captarea fotografiilor are o sereie de opțiuni și aceea de a-l dezactiva.

Blițul se setează pe Automat, cu el întotdeauna sau fără. În stânga poți alege dacă mergi pe modul Foto sau Video, butonul touch de captare a imaginilor și acces la folderul cu fotografiile făcute până în acel moment.

Și un scurt clip video:

Plus câteva imagini:

Autonomie

Baterie de 1600 mAh care-i pusă la lucru serios când sunt două cartele SIM plus 3G pe una dintre ele. Trece testul unei zile în condițiile de utilizare moderată, dar puțin mai greu dacă se face abuz de apeluri, mesaje, acces internet, jocuri.

Concluzii

Allview P4 DUO este unul dintre cele mai complete telefoane dual-sim cu Android din țara noastră. Visual Fan a făcut o treabă bună reușind să facă un telefon cu un design ok, display de calitate, experiență destul de fluentă, cameră foto care se descurcă bine la captura imaginilor, sound excelent atât pe căștile incluse în pachet cât și pe boxa din spate. Să trecem în revistă care ar fi punctele forte și cele slabe:

Puncte forte:
– design plăcut;
– display de calitate, protejat cu Gorilla Glass;
– interfața Allview Berry UI ce poate fi personalizată cu diverse teme preinstalate, după gusturile fiecăruia;
– conectivitate dual-sim;
– preț bun, nu uitați că este dual-sim și telefoane concurente single core cu Android vin cu un preț consistent.

Puncte slabe:
– ușor lag la captarea fotografiilor și asta în special când le procesează pe cele cu HDR, ceva cam zgomotoase la interior;
– autonomie care nu excelează, mergea o baterie mai mare. Allview P3 vine cu o baterie de 1900 mAh;
– 3G cu viteză de până la 7.2 Mbps când majoritatea telefoanelor de peste 1000 de lei promit măcar 14.4 Mbps. Nu este o chestie gravă că aduce download de până la 7.2 Mbps, dar se putea ceva mai bine.

Și un scurt review video: