Numeroase companii caută în această perioadă să ajute, unele dintre ele chiar să se ajute. În contextul în care există o mare criză de echipamente sanitare de orice fel, unii se reorganizează astfel încât să vină ca un suport pentru sistemul medical, dar în acelaşi timp să se menţină şi ei pe linia de plutire din punct de vedere economic (ştiţi deja că foarte multe ramuri din economie au activitatea suspendată în acest moment).
În anii anteriori luam în glumă relaţiile Allview cu producătorii chinezi, însă acum acestea ajută foarte mult. Compania braşoveană a reuşit prin intermediul relaţiilor pe care le are în China să obţină echipamente medicale la preţuri foarte bune pentru o serie de parteneri, organisme și instituții de sănătate publică și private.
În plus, Allview a anunţat că va începe producţia de măşti de protecţie la fabrica sa din Braşov. Compania a achiziţionat un echipament de producţie măşti ce va fi pus în funcţiune în perioada imediat următoare.
CEO-ul Allview, Lucian Peticilă, a declarat că: „Oferim sprijinul nostru, eroilor din prima linie, care luptă neobosit împotriva răspândirii virusului, zi de zi. Îmi place să gândesc că așa arată o lume normală, în care fiecare dintre noi pune umărul pentru celălalt. Îmi place să cred că ne vom păstra și dezvolta aceste comportamente pozitive și după ce vom fi depășit criza de sănătate.”
Allview va continua să doneze echipamente de protecție și consumabile medicale instituțiilor de sănătate publică și private, precum și unor ONG-uri.