Alte noutăţi Google: boxa inteligentă Home Hub, căştile Pixel Earbuds, suportul Stand şi dongle-ul Chromecast 3

/
/
10 oct. 18
/

În acelaşi eveniment de ieri, Google a mai lansat şi alte accesorii interesante: boxa inteligentă Home Hub, căştile Pixel Earbuds, suportul Stand şi dongle-ul Chromecast 3.

Boxa inteligentă Google Home Hub este mai mult decât o simplă boxă, aceasta putând fi transformată în tabletă, ramă foto sau control smart home. Google Home Hub include un ecran tactil de 7 inci, beneficiază de ajutorul Google Assistant, poate naviga pe Youtube, poate rula fotografii prin intermediul Google Photos, permitea utilizarea Google Maps, include control parental şi oferă suport Wi-Fi şi bluetooth 5.0.

Google Home Hub dispune de un difuzor capabil de o audiţie mai mult decât plăcută şi are un preţ de 149 dolari.

Căştile Google Pixel Earbuds sunt echipate cu conector USB Type-C, oferă suport pentru Google Assistant şi acustică 24 bit, iar acestea sunt oferite gratuit împreună cu noile smartphone-uri Google Pixel 3 şi Pixel 3 XL. Cei interesaţi le pot cumpăra şi separat la 30 de dolari.

Suportul Google Stand este cel care va permite încărcarea wireless a smartphone-urilor Google Pixel 3 şi Pixel 3 XL. Suportul oferă posibilitatea transformării telefonului într-o ramă foto pe perioadă încărcării prin derularea unor imagini prestabilite, iar dimineaţa va rula răsăritul pe ecranul smartphone-ului timp de 15 minute (pentru o trezire mai optimistă). Google Stand este compatibil cu standardul Qi, astfel că orice device compatibil poate fi încărcat la un maxim de 10W. Preţul acestui accesoriu este de 79 dolari.

Ultimul, dar nu cel din urmă este dongle-ul Google Chromecast 3. Compania americană promite un timp de răspuns cu până la 15% mai bun comparativ cu generaţia anterioară, cât şi suport pentru streaming video FullHD cu 60 fps. Există mici modificări şi la capitolul estetică, însă cam atât. Nu există un plus prea mare faţă de generaţia anterioară, aşa că dacă deţineţi un Google Chromecast 2, chiar nu are rost să faceţi upgrade-ul. Google Chromecast 3 va costa 35 dolari.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium

Potrivit unui nou raport al presei americane, Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium.

Google Fitbit Edge – brăţară inteligentă cu display AMOLED de 1.34 inci, GPS şi baterie ce se poate înlocui

Google a lansat oficial cel mai nou purtabil din portofoliul său, brăţara inteligentă Google Fitbit Edge. Poziționat ca succesor direct pentru seria Fitbit Charge, noul dispozitiv aduce schimbări majore atât la nivel de design, cât și pe partea de tehnologie și sustenabilitate.

Lenovo Googlebook 15 și ASUS Googlebook 14 sau cum arată ofensiva Google pe laptopuri în 2026 (ecrane OLED cu touch, construcție premium, integrare și mai bună cu Android, dar și Gemini Intelligence)

ChromeOS a intrat într-un con de umbră, de o bună perioadă de timp, iar Google pare că nu a renunțat la piața de laptopuri. Compania americană ne aduce Googlebook, iar Lenovo și ASUS au prezentat primele dispozitive pe acest format.