Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.
Am tot văzut în ultimele zile recomandări pentru acest documentar, The AI Doc: Or How I Became an Apocaloptimist, aşa că fiind un subiect de interes global, am zis să îi dau o şansă. Şi am făcut atât de bine, încât mi-am dat seama că trăiesc într-o perioadă în care pot spera la un viitor mai bun, în timp ce mă internez într-un spital de nebuni.
Hai să şi explicăm…
Punctul de plecare al documentarului este cât se poate de simplu: regizorul însuși se uită la lumea în care urmează a deveni tată și este copleșit de anxietate. Într-o piață media plină de extreme, Daniel Roher pornește într-o investigație globală pentru a descoperi care-i treaba domle’ cu AI-ul ăsta.
Documentarul aduce în fața camerei nume grele: de la lideri din industrie precum Sam Altman (OpenAI), Demis Hassabis (Google DeepMind) sau Dario Amodei (Anthropic), până la critici vocali ai tehnologiei și activiști etici precum Tristan Harris.
Rezultatul? O dihotomie brutală între două tabere:
- tabăra pesimiștilor – aceştia avertizează că ne jucăm cu focul și că dezvoltarea unei inteligențe generale artificiale ne-ar putea transforma într-o specie la fel de irelevantă precum furnicile.
- tabăra optimiștilor – aceştia văd în AI singura șansă a omenirii de a rezolva boli incurabile, criza climatică și de a propulsa civilizația într-o epocă de aur a abundenței.
Termenul de Apocaloptimist devine astfel concluzia la care ajunge autorul: o stare de spirit în care accepți că riscurile sunt catastrofale (apocalipsa), dar alegi să crezi că viitorul merită provocat prin acțiune și vigilență, nu prin resemnare.
Practic, toată lumea ştie că ce facem acum este extrem de riscant, dar dacă ne iese, băi tată dacă ne iese, va curge doar cu lapte şi miere. Dacă nu, probably we’re fucked.
Deşi se insinuează că există o responsabilitate umană în tot ce facem, vorbim totuşi despre o cursă nebună spre necunoscut, o cursă chiar a înarmării. Interesant este că şi cele mai optimiste scenarii au cicluri din cele cu provocări mari şi foarte mari.
Un lucru este cert – viaţa pe care o ştim toţi astăzi, va arăta complet diferit peste 10 ani. Rămâne să vedem sub ce formă.
NOTA: 🟢7 din 10.🟢
