Am vizitat Țiriac Collection în locația extinsă – 300 de vehicule de excepție într-un spațiu total de peste 7.000 mp

gAuto
/
/
22 nov. 25
/

Nu cred că trebuie să fii un pasionat auto ca să știi că Țiriac Collection este una dintre cele mai impresionante colecții de vehicule din întreaga lume. Vorbim despre exponate unicat, despre unele dintre cel mai bine recondiționate automobile și multe, multe altele. De fapt, la Țiriac Collection există singura serie completă de Rolls Royce Phantom, care cuprinde cel puțin câte un exemplar din fiecare generație a modelului de lux.

Am vizitat până acum de trei ori colecția, dar în varianta precedentă. De pe 20 noiembrie, galeria a fost mult extinsă, având acum o suprafață totală de circa 7.000 mp, în care pot fi expuse permanent în jur de 300 de vehicule, care includ automobile, câteva motociclete, precum și alte vehicule.

Cert este că merită fără discuție să vizitezi noua locație, care este deschisă publicului de vineri până duminică, între orele 10 AM și 7 PM. Prețurile biletelor de intrare sunt derizorii raportat la experiența de care ai parte: 50 de lei pentru adulți, 30 de lei pentru pensionari, 15 lei pentru copii și persoane cu dizabilități. Toate detaliile sunt pe site-ul dedicat colecției.

Am pus mai jos doar o mică parte dintre pozele pe care le-am făcut cu ocazia evenimentului de redeschidere.

A fost păstrat conceptul de organizare circular, unul care permite nu doar să fie cât mai multe mașini laolaltă, dar și o experiență simplă și eficientă de vizitare. Ce pot spune că nu m–a încântat până acum și nici de aici înainte nu a fost rezolvat cumva ține de iluminat. Sunt foarte multe surse care trimit o lumină puternică de la prea mică distanță, lumini care se reflectă nu doar din exponatele lucioase, ci și din podeaua neagră, la fel de lucioasă. O lumină mai difuză și o podea mată ar putea rezolva mare parte din această problemă.

Oricum, în niciun caz acesta nu este un motiv pentru care să nu ajungi la Țiriac Collection, nu ai unde în altă parte din lume să admiri atâtea mașini excepționale!

Categorii: gAuto
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

CEO-ul Fiat critică testele Euro NCAP (au devenit de neînţeles pentru cumpărători)

Testele de siguranță Euro NCAP reprezintă din 1997 un reper fundamental pentru industria auto europeană. Un scor maxim de 5 stele a funcționat ani la rând ca o garanție de marketing indispensabilă pentru vânzările de mașini noi. În ultimii ani însă, schimbările frecvente de metodologie au transformat grila de evaluare într-o ecuație tot mai greu…

O parte din maşinile Chery fabricate în Europa vor avea componente produse în România la Timişoara

Expansiunea constructorilor chinezi de vehicule pe piața din Europa trece printr-o etapă decisivă şi anume trecerea de la statutul de simplu importator, la cel de producător local, integrat în lanțul de furnizori de pe continent.

Grupul Stellantis susţine că va umple fabricile europene cu maşini chinezeşti pentru a le salva de la închidere

Industria auto europeană trece prin cele mai grele încercări din ultimele decenii. Cu vânzări în scădere pe piața din China și cu o tranziție spre vehicule electrice care nu înaintează în ritmul estimat de legislatori, liniile de asamblare din Europa au ajuns să funcționeze la o capacitate mult redusă.