Amazon a vrut să arate public preţurile produselor cu / fără noile tarife impuse Chinei, însă administraţia Trump a redus compania la tăcere

Diverse
/
/
30 apr. 25
/

Administraţia Trump pare din ce în ce mai autoritară, iar americanii par a-şi pierde încrederea în ea. Nici datele economico-financiare nu sună prea bine, primul trimestru sub Donald Trump aducând o scădere a economiei de 0.3%.

Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc în acest articol, ci despre o nouă mostră de forţă din partea lui Donald Trump.

Pe 29 aprilie cei de la Punchbowl News sugerau pe surse că în curând Amazon va arăta pe platforma sa preţurile produselor atât în varianta de achiziţie cu noile tarife impuse Chinei, cât şi în versiunea anterioară acestor tarife. Prin această decizie Amazon intenţiona să prezinte oamenilor de ce plătesc mai mult pe un produs într-un timp atât de scurt.

Vă daţi seama că informaţia s-a viralizat rapid şi la fel de rapid a ajuns la urechile lui Donald Trump. Acesta a pus mână pe telefon şi în doar câteva minute de discuţii cu Jeff Bezos, a redus Amazon la tăcere.

Deşi iniţial decizia Amazon era prezentată de administraţia Trump ca fiind un „act politic şi ostil”, la scurt timp după ce reprezentanţii Amazon au declarat că totul a fost la stadiul de idee şi că aceasta nu a fost niciodată aprobată, Donald Trump a transmis celor de la The New York Times că Jeff Bezos a făcut ceea ce trebuie şi a rezolvat rapid problema. La final a încheiat cu expresia „Good guy”, una care, contextul vorbind, o putem traduce drept „bun băiat🐕‍🦺”.

Merge bine democraţia în Statele Unite ale Americii.

Sursa: theverge.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Un mare gigant tech se pregăteşte să revină pe piaţa telefoanelor inteligente şi lucrează la un nou model bazat pe AI

Piaţa de telefoane inteligente este atât de complexă, încât unele companii, adevăraţi giganţi tech, nu au reuşit să reziste şi s-au retras. Aici reamintesc nume importante precum LG, Nokia, Amazon, BlackBerry şi multe altele.

Platforma de streaming video Amazon Prime Video a lansat în România un magazin de unde puteţi închiria sau chiar cumpăra filme noi

În timp ce Netflix, HBO Max şi alte platforme de streaming video folosesc abonamentele ieftine cu reclame pentru a genera noi venituri, cei de la Amazon Prime Video mizează pe o idee veche, adaptată la zilele noastre.

Amazon a lansat o „flotilă” de difuzoare smart: Echo Dot Max, Echo Studio, Echo Show8 și 11 – Alexa+ și procesoare dezvoltate intern spre a suporta AI avansat

Nu doar Google și-a actualizat linia de dispozitive smart audio, Amazon ce este concurent direct și are o întreagă gamă de produse a venit cu o listă destul de vastă: Echo Dot Max, Echo Studio, Echo Show8 și 11.