Producătorul de smartphone-uri ZTE are planuri mari pentru România, acesta intenţionând o dublare a vânzărilor în următoarele 12 – 18 luni (negociază cu mai mulţi retaileri)

Smartphones
/
/
30 apr. 25
/

În vara anului trecut gigantul chinez ZTE intra oficial în România prin brandul secundar nubia.

În cele câteva luni de prezenţă pe piaţa din ţara noastră, ZTE s-a descurcat foarte bine, astfel că la zi are o cotă de piaţă de aproximativ 2%. Începutul sună bine, însă aşteptările sunt şi mai ambiţioase. Compania chineză intenţionează să îşi dubleze vânzările în următoarele 12 – 18 luni şi să ajungă la o cotă de piaţă de 4-5%.

Aceste obiective îndrăzneţe au fost confirmate pentru profit.ro de către Florin Vlad, Terminal Sales Director la ZTE Corporation: „Avem o țintă de creștere a vânzărilor de 100% în următoarele 12-18 luni, vrem să ajungem la dublarea vânzărilor în România. Acum avem undeva la 2% și vrem să ajungem la 4-5% în privința cotei de piață în următoarele 12-18 luni. Pas cu pas vrem să ne consolidăm poziția și să ajungem în Top 5.”

Pentru a reuşi această performanţă, ZTE nu doar că îşi va îmbogăţi oferta de smartphone-uri, ci va ajunge şi pe rafturile celor mai importanţi retaileri. Producătorul chinez se află deja în negocieri cu Altex şi Flanco, însă vor urma şi altele.

Nici operatorii telecom nu vor fi ignoraţi, mai ales că aceştia încă generează vânzări generoase.

Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, mă aştept ca ZTE să îşi diversifice rapid oferta de smartphone-uri, aceasta fiind încă destul de limitată.

Categorii: ZTE
Cuvinte cheie: Nubia, smartphone ZTE, ZTE, ZTE nubia
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

ZTE, una dintre cele mai mari companii tech de China, îşi restructurează divizia de smartphone-uri şi pregăteşte un joint-venture

Veşti interesante vin din China, acolo unde unul dintre cei mai importanţi jucători tech pregăteşte o schimbare importantă pentru divizia sa de telefoane inteligente.

ZTE a lansat recent un smartphone cu doi senzori de amprentă (iată de ce a ales producătorul această soluţie)

ZTE a lansat recent prin brandul său secundar, Nubia, un smartphone care vine echipat din fabrică cu doi senzori de amprentă. Telefonul se numeşte ZTE Nubia NaviX Ultra şi este un device promovat ca fiind primul smartphone din lume cu agent AI integrat în sistemul de operare.

REDMAGIC 11S Pro – review (Cel mai puternic smartphone testat până acum! Dar cu ce preț?)

Ultimul smartphone testat și prezentat pe larg aici pe site a fost tot unul de gaming, de la aceeași companie mamă, să spunem, dar atunci a fost vorba despre un model din zona mid-range. Acum revin către voi cu cel mai puternic smartphone care mi-a ajuns până acum pe mâini, unul care, pe lângă un…