SUA interzice companiilor ce folosesc tehnologie americană să vândă către Huawei

/
/
16 mai 20
/

Disputa dintre Statele Unite ale Americii şi Huawei trece la un alt nivel, americanii scoţând un nou as din mânecă. Departamentul de Comerţ a modificat din mers regulile jocului şi va interzice tuturor producătorilor străini să vândă către Huawei atât timp cât aceştia folosesc tehnologie americană.

Cei mai vizaţi sunt producătorii de cipuri, iar pe lângă aceştia vor avea mari probleme şi cei ce produc alte componente electronice pentru Huawei. Practic orice partener actual Huawei este vizat, atât timp cât pe fluxul de producţie se utilizează tehnologie sau echipamente americane.

Să luăm un exemplu: TSMC. Ştim că Huawei îşi proiectează singură procesoarele, Kirin, dar compania chineză nu are capacitatea de a le şi produce. Aici intră în scenă TSMC. Din păcate pentru Huawei, linia de producţie a TSMC foloseşte tehnologie americană, una cu drept de folosinţă pe bază de contracte, iar dacă acestea sunt încălcate, TSMC riscă sancţiuni foarte mari, chiar pierderea licenţelor.

Acest exemplu funcţionează pentru orice partener Huawei care foloseşte un minim de tehnologie, echipamente, procese cu licenţă americană. În acest caz Huawei ar trebui fie să îşi schimbe partenerii, dacă există această opţiune, fie să îi ajute financiar să înlocuiască tot ce vine cu ştampila Made in USA cu altceva care să fie cel puţin la fel bun. Vor putea face aşa ceva ? Greu de spus, fiecare companie în parte va trebui să vadă cât de mare este dependenţa de americani. Dacă vorbim de procente mici, poate că da, dar acolo unde dependenţa este mare, costurile ar putea fi uriaşe (dacă există alternativă, pentru că şi acele echipamente, tehnologii, procese ar trebui să fie realizate la rândul lor fără implicare americană).

Noua regulă impusă de Statele Unite ale Americii a intrat în vigoare pe 15 mai, dar companiile au o perioadă de graţie de 120 zile să finalizeze contractele aflate acum în derulare.

Sunt sigur că în curând vom avea un răspuns din partea Chinei, unele zvonuri susţinând că mai multe companii americane ar putea fi interzise în această ţară (Apple de exemplu). Lucrurile par a se complica şi mai mult, iar evoluţia acestui conflict este mai mult decât imprevizibilă.

Sursa: reuters.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

HUAWEI Mate X7 – review (Nu-i chiar CameraPhone, dar putem să-i spunem CameraFold!)

Anul acesta ar putea fi cel în care vânzările de smartphone-uri pliabile să explodeze. Spun asta fiindcă sunt zvonuri ce par tot mai aproape de adevăr despre Apple, care ar urma să prezinte și să lanseze comercial primul pliabil din istoria companiei.

HUAWEI WiFi Mesh X3 Pro Suite sau cum arată cel mai cool mesh Wi-Fi din 2026

HUAWEI a revenit în 2026 pe piața de routere și mesh-uri Wi-Fi și nu doar că a revenit, dar a adus un mesh Wi-Fi ce impresionează vizual.

Piața de tablete în 2025 pe creștere 📈 de 10%: Apple domină autoritar, iar concurența formată din Samsung, Lenovo, Huawei și Xiaomi nu reușește nici adunat să atingă valori similare

Nu știu cine se aștepta, dar piața de tablete cunoaște un reviriment în 2025 și reușesc a fi pe un trend pozitiv susținut. A fost cel mai bun an de după boom-ul de vânzări generat în 2020 de pandemie.