ANCOM: Amendă de 100.000 lei către Vodafone pentru neplafonarea traficului de date în roaming

/
/
5 oct. 16
/

ANCOM a trimis un comunicat de presă în această dimineață. Vodafone a primit o amendă de 100.000 de lei pentru că nu a respectat Regulamentul UE nr. 531 / 2012 potrivit căruia consumul de date în roaming se limitează la 50 euro pe lună fără TVA. 

Presupun că sunteți la curent cu costurile pe care roamingul de date le poate genera. Până în prima parte a lui 2016 plăteai în UE până la 24 eurocenți pe MB de trafic.

Plafonul de 50 euro pe lună a fost stabilit de către Uniunea Europeană spre a reduce impactul traficului de date făcut în roaming pe factura lunară. Sumele ar putea să devină de-a dreptul astronomice, iar de multe ori, utilizatorul nici nu realizează asta din necunoștință de cauză.

Ce spune ANCOM? 

Potrivit Regulamentului (UE) nr. 531/2012, utilizatorii care calatoresc in strainatate au dreptul sa beneficieze de un „plafon” financiar implicit la utilizarea serviciului de date in roaming (inclusiv internet mobil), dincolo de care accesul la acest serviciu este blocat automat, cu exceptia cazurilor in care clientul isi exprima explicit consimtamantul pentru continuarea utilizarii serviciilor si depasirea plafonului. Pentru a evita socul facturilor mari rezultate din utilizarea serviciilor de date in strainatate, in cazul in care utilizatorii nu opteaza explicit pentru un alt plafon din oferta comerciala a operatorilor sau nu renunta in mod expres la plafonul implicit, operatorii au obligatia sa aplice automat plafonul financiar implicit, a carui valoare este de 50 euro/luna (fara TVA), sau un plafon exprimat in volum de date care corespunde unei sume de maximum 50 de euro/luna (fara TVA).

In plus, operatorii au obligatia sa avertizeze utilizatorii, prin intermediul unor mesaje-text, email-uri sau ferestre pop-up, atunci cand valoarea consumului inregistrat atinge 80% din plafonul financiar sau de volum maxim, precum si atunci cand valoarea stabilita prin plafon este consumata. Mesajul care semnaleaza consumarea cantitatii de trafic incluse in plafon trebuie sa contina si informatii cu privire la procedura ce trebuie urmata pentru a beneficia in continuare de servicii de date in roaming, precum si costurile suplimentare per unitate de consum. Daca utilizatorul nu urmeaza aceasta procedura, serviciul de roaming de date trebuie sistat de operator.

Pe lângă amenda propriu-zisă, Vodafone trebuie să ofere și despăgubiri pentru utilizatori:

Operatorul trebuie sa restituie celor doua categorii de abonati mai sus mentionati, la cerere, in conditiile legii, orice suma achitata de acestia peste nivelul de 50 de Euro/luna (fara TVA) pentru consumul de date in roaming efectuat incepand cu data de 1 iulie 2012 si pana in prezent. Au dreptul la restituirea sumelor platite in plus inclusiv cei care la data cererii nu mai detin calitatea de abonati ai Vodafone. 

Procedura pe care utilizatorii o pot urma pentru a obtine restituirea acestor sume trebuie afisata de operator pe paginea proprie de internet, la sectiunea Roaming, iar cele doua categorii de abonati afectati trebuie informati individual despre posibilitatea de a primi aceste sume in conditiile legii.

Totodata, pana cel mai tarziu la data de 1 decembrie 2016, Vodafone are obligatia sa puna la dispozitia acestor categorii de abonati un serviciu de informare cu privire la consumul cumulat exprimat in volum sau in moneda in care le este emisa factura, care sa garanteze astfel aplicarea plafonului de date. Tot pana la aceasta data, operatorul are obligatia de a nu le percepe celor doua categorii de abonati nicio suma ce depaseste cuantumul de 50 de Euro/luna (fara TVA) pentru serviciile de comunicatii de date in roaming.”

Vodafone a mai primit o amendă în zilele trecute, dar din partea ANPC – 50.000 lei. Detalii aici. Ținta ANCOM în amenda legată de roaming-ul operatorului autohton este oferta promoțională numită Roaming pe zi. Plătești 2.99 euro pe zi și se consumă din beneficiile incluse de abonamentul național ( minute, SMS și trafic de date). Dacă clientul Vodafone depășește pragul a 17 zile cu oferta menționată, plafonul de 50 euro este atins.

Categorii: Retelistica
Cuvinte cheie: ANCOM, vodafone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

DIGI România a înfiinţat o firmă nouă cu activitate de instalare fibră optică şi cablu tv

DIGI România continuă planurile de dezvoltare, chiar dacă este cunoscut deja că la nivel de grup, prioritatea numărul unu a devenit DIGI Spania (aici este loc foarte mare de creştere, iar compania trebuie să îşi dezvoltate rapid infrastructura).

Cum se prezintă clasamentul operatorilor telecom din România la jumătatea anului 2026 după numărul de clienţi?

Piaţa telecom din România trece printr-o oarece aşezare în prezent, deoarece începând cu 1 iulie 2026 am rămas cu doar trei operatori (după cum probabil ştiţi deja, 30 iunie 2026 a fost ultima zi de prezenţă oficială Telekom în ţara noastră).

Până la urmă sunt cinci noi canale tv Digi Sport pop-up în aplicaţia DIGI TV şi toate evenimentele transmise beneficiază de comentariu în direct în limba română

Vă spuneam într-un articol anterior că începând cu data de 14 august 2026, DIGI a lansat în aplicaţia DIGI TV pentru smartphone-uri, tablete şi televizoare, noi posturi de televiziune Digi Sport pop-up.