A apărut bateria pentru smartphone cu “stingător de incendiu” încorporat

/
/
17 ian. 17
/

Nu, nu este o glumă, cineva chiar s-a gândit la o baterie pentru smartphone care să includă un accesoriu cu rol de stingător de incendiu. Cercetătorii Universităţii Stanford din Statele Unite ale Americii au observat că în ultima perioadă acumulatorii utilizaţi în industria telefoanelor inteligente sunt tot mai forţaţi de către producători, iar cazul Samsung Galaxy Note7 nu a fost decât cireaşa de pe tort.

În acest context au încercat să găsească o soluţie care să poată evita rănirea unui utilizator în cazul în care bateria ia foc. Noua invenţie a fost publicată deja în jurnalul Science Advances, iar primele prototipuri au fost testate cu succes. Vorbim de o baterie bazată pe tehnologia Li-Ion care conţine o capsulă de trifenil fosfat. În caz că temperatura acumulatorului ajunge până la 150 de grade Celsius, capsula se topeşte, iar trifenilul fosfat eliberat poate stinge un eventual incendiu în doar 0.4 secunde.

Dacă producătorii nu vor găsi soluţii mai convenţionale de răcire a bateriilor, nu m-ar mira ca într-un viitor nu foarte îndepărtat să vedem astfel de acumulatori cu “stingător de incendiu” încorporat pentru situaţiile de avarie.

Sursa: 9to5google.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

5 gadgets de la Kaufland (11.11 – 17.11.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Scandal cu iz de telenovelă la Nvidia (CEO-ul şi cofondatorul companiei, Jensen Huang, ar fi avut o amantă ce este spioană chineză)

Consiliul de administrație al Nvidia a deschis o investigație independentă ce îl vizează direct pe cofondatorul și CEO-ul companiei, Jensen Huang. Acesta ar fi avut o amantă ce este spioană chineză.

5 gadgets de la LIDL (9 – 15.11.26)

Catalogul LIDL ce a devenit activ de dimineață este centrat în categoria non-food pe ofertele dedicate Crăciunului (instalații LED, figurine, jucării), dar și pe partea de ce îți trebuie când mergi în vacanța de iarnă (haine etc).