Apple are mari probleme în dezvoltarea de produse compatibile cu tehnologie 5G

/
/
5 apr. 19
/

Următoarea treaptă din scara evoluţiei tehnologice va fi cu siguranţă tehnologia 5G. În acest moment se investeşte masiv în tot ceea ce înseamnă conturarea şi dezvoltarea infrastructurii 5G, interesele şi viitoarele beneficii aduse de această tehnologie fiind gigantice (nu degeaba avem dispute globale, cea mai cunoscută fiind cea dintre Statele Unite ale Americii şi Huawei).

Este clar că Apple îşi doreşte să fie unul dintre actorii principali pe această scenă, însă până acum nu a reuşit să treacă de casting. Surse neoficiale susţin că atât Qualcomm, cât şi Samsung, au respins oferta Apple de a cumpăra modemuri şi cipuri compatibile 5G.

Qualcomm are o dispută mai veche cu Apple, tocmai de aceea nu prea ar vrea să mai aibă legătură cu mărul muşcat, în timp ce Samsung nu este încă capabilă să producă suficient hardware şi pentru alţii (momentan toată producţia va fi destinată exclusiv device-urilor proprii). Nici Qualcomm, nici Samsung nu zic “nu” unei colaborări cu Apple, însă de data aceasta se pare că nu cea din urmă va impune regulile jocului.

O variantă pentru Apple ar mai fi Huawei, însă nenea Trump nu le va permite colaborarea, iar Intel par a fi depăşiţi de situaţie. Să îşi producă propriile modemuri şi cipuri ar dura prea mult, deci ce va face Apple ?

Personal văd două situaţii: fie va ajunge la un numitor comun cu Qualcomm, însă doar pe bani grei, fie va implementa tehnologia 5G cu întârziere. Cea mai avantajoasă pentru Apple pare ultima. De ce ? Pentru că oricum infrastructură 5G cât de cât pusă la punct vom avea prin 2021, dar şi pentru că are experienţa necesară de a lansa tendinţe în piaţă (tehnologia 5G nu va fi tehnologie 5G până când Apple nu va prezenta primele device-uri compatibile cu aceasta).

Sursa: gizchina.com
Categorii: Apple
Cuvinte cheie: apple, iphone, tehnologie 5G
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Apple a lansat oficial noile căşti wireless over-ear Apple AirPods Max 2 (detalii şi preţ)

Apple a lansat oficial noile Apple AirPods Max 2, a doua generaţie a căştilor over-ear premium. Acestea au primit din partea mărului muşcat destul de multe îmbunătăţiri, unele care vor conta în obţinerea unei audiţii plăcute:

MacBook Neo 13 sau un laptop cu Windows și display OLED în aceeași sumă?

MacBook-ul cu preț redus a fost lansat oficial, iar acum putem discuta cu specificațiile complete pe masă. În SUA costă 599 dolari în varianta de bază, iar mai jos aflați cât a ajuns și în țara noastră.

iPhone 17e – detalii oficiale, imagini şi preţ

În urmă cu doar câteva ore, mărul muşcat a lansat oficial noul smartphone iPhone 17e. Acesta este cel mai accesibil telefon al seriei iPhone 17 şi se prezintă drept urmaş al modelului iPhone 16e.