Apple Inteligence ar putea costa aproximativ 20 de dolari / lună după expirarea perioadei de gratuitate

/
/
11 aug. 24
/

Producătorii globali de smartphone-uri au găsit o nouă modalitate de a suplimenta veniturile obţinute de pe urma utilizatorilor. Momentan nu am ajuns în acea etapă, însă este clar că acesta va fi trendul în maxim 1-2 ani.

Bănuiesc că aţi observat că mai toate telefoanele inteligente noi premium vin cu diverse facilităţi implementate cu ajutorul inteligenţei artificiale. În prezent suntem în perioada în care acestea sunt oferite gratuit, tocmai pentru a-i familiariza pe utilizatori cu acestea.

După ce această etapă va fi încheiată, toată lumea va continua să ofere respectivele facilităţi pe baza unui abonament lunar. Samsung va face acest lucru de prin 2025, iar în cazul Apple se preconizează acelaşi lucru cu Apple Inteligence.

Noile produse ale mărului muşcat vor beneficia de Apple Intelligence şi tot ce implică acest serviciu în mod gratuit, iar presa americană susţine deja că Apple pregăteşte tarifarea după ce utilizatorii se vor obişnui cu noile facilităţi.

Neil Shah de la Counterpoint Research a declarat pentru CNBC că Apple Intelligence ar putea fi inclus într-o formă modificată a abonamentului Apple One, iar preţul acestuia ar urma să fie de cel puţin 20 dolari / lună. În acest abonament ar putea fi inclus şi accesul la parte dintre serviciile actuale (Apple Music, Apple TV+, Apple Fitness+ etc.).

Apple a investit foarte mulţi bani în parteneriatele sale pe termen lung cu Open AI şi Google, iar aceştia trebuie recuperaţi. Industria serviciilor generative AI se află într-o etapă de creştere accelerată, iar mărul muşcat cu siguranţă nu va pierde acest tren.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile din 2026

Am selectat cele mai bune telefoane mobile din 2026, iar lista completă o descoperiți în rândurile următoare. Sunt câteva precizări ce trebuiesc a fi făcute.

Ce laptop primești în etapa de precomandă la 43.499.99 lei?

Prețurile la laptopurile de top au urcat la cer, iar acum avem un laptop în etapa de precomandă cu preț maxim de 43.499.99 lei, mai exact - aprox. 8150 euro.

Piața de smartphone-uri în cădere liberă – livrări cu 20% mai mici, Samsung și Apple și-au crescut cota de piață în dauna brandurilor chinezești: Xiaomi, OPPO, vivo etc

Omdia a venit cu informațiile complete legate de piața de smartphone-uri în T3 2026 (1 iulie - 30 septembrie 2026). Discutăm despre livrările de smartphone-uri și nu despre vânzările generate în această perioadă.