ARM a prezentat un prototip de microchip flexibil. În viitor acesta ar putea transforma banala sticlă de lapte într-una inteligentă

/
/
24 iul. 21
/

Îmi place că evoluăm într-un ritm accelerat, tehnologiile se succed cu repeziciune, însă trebuie să fim atenţi şi la gradul de utilizare a resurselor epuizabile, cât şi la capacitatea oamenilor de a se adapta la aceste modificări ce vin într-un mod galopant.

În articolul de faţă voi prezenta pe scurt un prototip de microchip flexibil dezvoltat de ARM. Chiar dacă este în fază incipientă, acesta ne-ar putea schimba viaţa în următorii ani. Cu o tehnologie matură, aproape orice obiect ar putea deveni oarecum inteligent.

Să luam ca exemplu banala cutie de lapte. Acest microchip flexibil ce ar putea fi printat pe ambalaj ne-ar putea detalia calitatea laptelui din cutie, termenul de valabilitate şi chiar anumite proprietăţi. În funcţie de aceste caracteristici am putea cumpăra la un preţ mai mic sau mai mare, iar acesta s-ar actualiza automat. Practic am putea descoperi în timp real (probabil cu ajutorul smartphone-ului sau cine ştie ce device va mai fi lansat în viitor) dacă o cutie de lapte poate fi cumpărată în funcţie de nevoi (vom putea cumpăra un lapte mai ieftin ale cărui proprietaţi sunt încă bune, dar se vor degrada foarte curând, sau un lapte mai scump proaspăt adus la raft). Gândiţi-vă la paralele cu restul produselor pe care le consumăm în fiecare zi.

Momentan acest microchip flexibil denumit PlasticARM este la început de drum. PlasticARM conţine un procesor Cortex-M0 pe 32 de biţi, 456 biţi de memorie ROM şi 128 biţi de memorie RAM. Este capabil să ruleze maxim trei funcţii imprimate încă din procesul de fabricare (adică vine cu ele predefinite). Viitoarele generaţii ar putea veni cu mai multe funcţii ce vor putea fi schimbate sau îmbunătăţite prin update-uri.

Dacă vă interesează detaliile tehnice şi testele realizate de ARM cu acest PlasticARM, puteţi consulta întregul material publicat de companie.

Via: zonait.ro
Categorii: Hardware
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Comisia Europeană s-a răzgândit, astfel că ANCOM poate obliga acum compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România

În primăvara anului trecut aflam că ANCOM intenţiona să oblige compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România în aproape 6300 de localităţi, cu o populaţie de aproximativ 5.3 milioane de locuitori.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.