„Dobori şi câştigi!” – ucrainenii civili vor fi plătiţi de stat pentru a doborî dronele ruseşti (câştigurile lunare pot ajunge până la 7 salarii medii)
De obicei nu scriu despre război, îi las pe alţii să o facă (nu mă simt în largul meu pe acest subiect), chiar dacă în cadrul acestuia tehnologia este la putere (drone, AI etc.).
Când se lansează Xiaomi Smart Band 10 şi care va fi preţul de comercializare în Europa (estimare şi pentru România)?
Xiaomi are o mare experienţă când vorbim de categoria brăţărilor inteligente, compania chineză având în portofoliu cel mai bine vândut model la nivel global (Xiaomi Smart Band).
Samsung Memory Business Summit București 2025 – tendințe și perspective pe piața mediilor de stocare
O nouă ediție a Samsung Memory Business Summit a avut loc pe 12 iunie, la București. În cadrul evenimentului, Samsung a prezentat cele mai recente previziuni și perspective asupra industriei soluțiilor de stocare a datelor, realizate în parteneriat cu GfK, cu accent pe România și Europa Centrală și de Est.
Roborock Saros Z70, aspiratorul inteligent cu braţ articulat ce strânge şosetele de pe jos, a ajuns în România şi costă destul de mult
La începutul acestui an compania chineză Roborock a lansat comercial modelul Roborock Saros Z70, primul aspirator inteligent din lume ce ştie să culeagă şosetele de pe jos (şi nu numai).
BMW Golf Cup România – BMW i4 premiu pentru „hole-in-one”
BMW Golf Cup este o competiţie dedicată amatorilor cu o tradiţie de peste 40 de ani. Primul eveniment de acest fel a fost organizat în Marea Britanie, în 1982. În prezent, aproximativ 100.000 de participanți din 50 de ţări îşi dispută un loc în finala mondială BMW Golf Cup.
Sameday a început să afişeze reclame pe ecranele easybox-urilor
Uite o ştire interesantă, una care cred că va împărţi (din nou) lumea în două tabere: pro sau contra acestei decizii.
Caterpillar sărbătorește 100 de ani de inovație și organizează Zilele Porților Deshise la Mogoșoaia
Partener Caterpillar de peste 90 ani, Bergerat Monnoyeur și-a orientat mereu strategia de afaceri înjurul serviciilor și satisfacției clientului. Bergerat Monnoyeur România deschide larg porțile pentru toți cei care contribuie la construcția viitorului, alături de Caterpillar. Aniversarea centenarului brandului aduce trei zile pline de energie, demonstrații spectaculoase și ocazia unică de a descoperi utilajele aniversare,…
Hidroelectrica susţine că nu produce suficientă energie electrică pentru a putea prelua toţi consumatorii casnici, astfel că nu poate garanta că va avea mereu cel mai mic preţ din piaţă
În acest moment Hidroelectrica este pusă sub o presiune ridicată, compania fiind efectiv asaltată de cereri de schimbare furnizor. Se pare că zilnic sunt primite peste 10.000 – 11.000 de cereri, dublu faţă de numărul mediu de cereri lunare de anul trecut (este cu adevărat impresionant).
Cum tehnologia 5G și Orange ajută comunitatea din Delta Dunării prin incluziune digitală, telemedicină și condiții pentru turism lent
Viața curge diferit în Delta Dunării. Este un ritm ce ține cont strict de Dunăre și canalele sale. Distanța de peste 40 km de la Tulcea spre Mila 23, în inima Deltei, se face cu barca în jur de 1 oră și 15 minute.
AMC Networks şi Focus Sat îşi prelungesc parteneriatul în România, însă fără un canal tv de filme foarte important
O veste importantă vine în această săptămână din piaţa de televiziune. AMC Networks şi Focus Sat şi-au prelungit parteneriatul în România, unul care implică următoarele posturi de televiziune:
Xiaomi aduce actualizarea la interfaţa HyperOS 2.2 la peste 50 de device-uri (iată o listă detaliată a acestora)
HyperOS 2.2 este un update minor adus de producătorul chinez, unul care vine cu următoarele noutăţi:
BMW a livrat în România în premieră mondială un BMW Seria 7 în culoarea Desert Sand Uni (preţul culorii este cât o maşină SH decentă)
BMW Group România a livrat recent o maşină unicat, singurul BMW Seria 7 în culoarea Desert Sand Uni din lume.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) suspendă temporar activitatea singurului asigurator FOS din România (acesta activează în special pe piaţa poliţelor RCA)
Într-un articol din luna aprilie vă avertizam să fiţi cu băgare de seamă când vine vorba de compania bulgară Dallbogg, aceasta fiind interzisă pe atunci de ASF-ul polonez.
XGIMI lansează MoGo 4 și MoGo 4 Laser – proiectoare cu adevărat portabile, cu accesorii opționale care extind posibilitățile de folosire
Coform XGIMI, seria MoGo 4 combină portabilitatea, performanța și stilul într-un format elegant – dedimensiunea unei căni de cafea. Proiectoarele MoGo 4 vin cu o noutate importantă față de generația anterioară, anume bateria integrată, ceea ce transformă aceste proiectoare într-unele într-adevăr portabile. Așa cum apare din titlu, sunt două modele XGIMI anunțate astăzi, mai preci…
Notebook ASUS ProArt P16 2025 (H7606) – prezentare (Unealta ideală pentru profesioniștii din domeniul creației digitale)
ASUS are laptopuri pentru toate categoriile de utilizatori, iar aici mă refer la categorii specifice, nu la cele generale. Astfel, pentru profesioniștii din domenii creative precum artiști digitali, designeri grafici, creatori de conținut și editori foto și video, ASUS are gama ProArt, care de azi se îmbogățește cu un notebook cu adevărat interesant. ASUS ProArt…
România va avea prima arenă de esports în realitate virtuală la Bucureşti
Pasionaţilor de gaming vi se pregăteşte ceva foarte mişto. Săptămâna viitoare va fi lansată în România prima arenă de esports în realitate virtuală.
Un producător chinez va lansa în iulie un smartphone concurent direct pentru Samsung Galaxy S25 Edge în dimensiuni (mai uşor, aproape la fel de subţire, dar cu mult mai multă baterie)
Samsung Galaxy S25 Edge este un smartphone premium lansat luna trecută, unul care se evidenţiază în primul rând prin trăsăturile sale de fotomodel al clasei:
Hidroelectrica susţine că va accepta cererile de schimbare furnizor pentru toţi românii interesaţi (nimeni nu va fi lăsat pe dinafară)
Cu cât ne apropiem de 1 iulie (dată de la care dispare plafonarea impusă de stat), cu atât din ce în ce mai mulţi români îşi schimbă furnizorul de energie electrică.
Câţi bani au făcut televiziunile din România în 2024?
Televiziunea clasică continuă să existe, ba chiar rămâne şi destul de profitabilă. Într-un 2024 plin de evenimente politice, cele mai importante companii din domeniu au făcut bani chiar foarte frumoşi.
Proiector Smart ViewSonic X11-4K – review (Short Throw portabil și gata să redea conținut UHD nativ)
ViewSonic este o companie specializată pe produse din segmentul imagistică, iar din tot acest spectru a ales să se concentreze pe proiectoare, monitoare și câteva tipuri de ecrane interactive. Am testat de-a lungul vremii foarte multe produse de la acest brand și, sper că-mi amintesc corect, nu am fost dezamăgit niciodată de ceea ce am…
TOP 10: Oferte eMAG din 11.06.25 (cel mai ieftin televizor 4K pe diagonala de 139 cm și cu nota 4.65 / 5, telefon mobil OnePlus cu 16 GB RAM și 256 GB stocare la 1399.99 lei, laptop HP Omen cu NVIDIA GeForce RTX 4070 etc)
Am inclus în ofertele eMAG de astăzi și o pereche de căști in-ear Sony cu carcasă transparentă. Au recenzii incipiente bune și ar putea fi o alegere inspirată sub pragul a 500 lei.
5 gadgets de la Kaufland (11.06 – 17.06.2025)
A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.
Cum va arăta calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 în 2026?
În weekendul acesta Campionatul Mondial de Formula 1 ne duce peste ocean, astfel că în perioada 13 – 15 iunie avem Marele Premiu al Canadei.
Xiaomi şi-ar putea numi următoarea versiune software HyperOS 26 (să fie un nou trend lansat de Apple?)
În urmă cu doar câteva ore Apple a lansat noua interfaţă iOS 26, cea despre care mai toată lumea spune că a venit cu cel mai mare redesign din ultimii ani.
Sameday, companie de curierat parte a grupului eMAG, a cumpărat Cargus şi va deveni astfel liderul pieţei de curierat din România
Fondul de investiţii Mid Europa Partners dorea de ceva timp să iasă din România, aşa că a scos la vânzare cele trei companii pe care le deţinea în ţara noastră: Profi, Cargus şi Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.