Telefoane Mobile

ASUS Padfone 2 a prezentat oficial în cadrul a două evenimente care au avut loc în Taipei – Taiwan pentru cei din zona Asia și Milano – Europa. Observați că ASUS targetează sugestiv și piața europeană cu noul lor smartphone convertibil în tabletă.

Începem direct cu datele tehnice și o comparație cu prima generație, se știa că va avea un display Super IPS+ de 4.7 inch, rezoluțuie HD, procesor Qualcomm quad-core, 2 GB RAM, Android 4.1 Jelly Bean, cameră foto de 13 Megapixeli. Să vedem dacă acest informații s-au adeverit.

Smartphone ASUS Padfone 2 ASUS Padfone ASUS Padfone Station 2 ASUS Padfone Station
Ecran Super IPS+ de 4.7 inch cu rezoluție 1280×720 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass, 312 ppi, HCLR – protecție anti-amprente Super AMOLED de 4.3 inch cu rezoluție 540×960 pixeli și 256 ppi, protejat de Corning Gorilla Glass, Anti-fingerprint coating IPS de 10.1 inch cu rezoluție 1280×800 pixeli 10.1 inch cu rezoluție 1280×800 pixeli
Procesor Qualcomm APQ8064 quad-core la 1.5 GHz Qualcomm MSM8260A Snapdragon S4 dual-core la 1.5 GHz
Memorie 2 GB RAM, 16 / 32 / 64 GB + ASUS Web Storage – stocare în cloud de până la 50 GB 1 GB RAM, 16 / 32 / 64 GB spațiu de stocare în funcție de versiune și microSD de până la 32 GB
GPU Adreno 320 Adreno 225
Sistem de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich și upgrade la Android 4.1 Jelly Bean din noiembrie 2012 Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich
Conectivitate 4G / LTE, 3G cu viteze de până la 42 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, NFC, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS + GLONASS 3G cu viteze de până la 21 Mbps, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi hotspot, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS 2 x USB 2.0, cititor de card SD
Cameră foto și video 13 Megapixeli cu BSI și obiectiv cu 5 lentile, autofocus, LED, geo-tagging, touch focus, detectare a feței, filmează la 1080p cu 30 fps sau 720p cu 60 fps, cameră frontală de 1.2 Megapixeli 8 Megapixeli, autofocus, LED flash, geo-tagging, filmează la 1080p, cameră frontală de 0.3 Megapixeli
Baterie 2140 mAh 1520 mAh 5000 mAh 6600 mAh
Greutate 135 gr. / 649 gr. cu Padfone Station 2 129 gr. 514 gr. 724 gr.
Grosime 9 mm 9.2 mm 13.55 mm

ASUS a mizat pe unul dintre cele mai performante CPU din acest moment, Qualcomm quad-core + Adreno 320. De aici ar trebui să iasă niște performanțe de luat în seamă, mai ales că nu s-au zgârcit nici la memoria RAM, 2 GB ca și LG Optimus G sau Samsung Galaxy Note II.

Senzorul foto vine de la Sony și ar trebui să livreze performanțe bune / excelente, depinde și de cât de bine conlucrează software-ul cu hardware-ul. Mă așteptam să debuteze cu Android 4.1, dar va avea 4.0. La noi în țară va sosi până la final de 2012 și ar trebui ca Android 4.1 să fie disponibil de descărcat și instalat. În general, ASUS s-a mișcat bine în ce privește update-urile Android pe tabletele sale, o experiență pozitivă.

Au ales o altă metodă de cuplare a smartphone-ului în Padfone Station, o fantă în care telefonul se cuplează și nu cu capac ca la primul Padfone. Pare a fi o soluție mai elegantă, care aduce și o grosime a tabletei mai redusă.

Bateria a crescut la 2140 mAh, deși avem un display de 4.7 inch, procesor quad-core, 2 GB RAM, spațiu de stocare mai mare, cameră foto mai performantă – s-a reușit la greutate să fie cu doar 6 gr. peste ASUS Padfone din prima generație și grosimea scade puțin. Cei 5000 mAh din Padfone Station 2 s-a declarat că ar fi suficienți spre a încărca acumulatorul telefonului de 3x.

Avem și o listă de prețuri, trebuie specificat că va debuta în variantele de 32 GB și 64 GB, iar cea de 16 GB va debuta ulterior. România face parte dintre statele europene ce-l vor primi din primul val alături de Bulgaria, Estonia, Finlanda, Germania, Ungaria, Italia, Polonia, Portugalia, Spania și Suedia.

ASUS Padfone 2 de 32 GB + Padfone Station – 799 euro;
ASUS Padfone 2 de 64 GB + Padfone Station – 899 euro;
Există estimarea că varianta de 16 GB ar costa 699 euro.

În Asia, ASUS Padfone 2 se va vinde separat de Padfone Station la prețul de aprox. 620 dolari – 16 GB, 750 dolari – 32 GB. Padfone Station separat costă aprox. 210 dolari. Asta ar însemna că s-ar putea să vedem telefonul și separat în Europa, dar nu avem nimic oficial la momentul actual.

Care ar fi punctele tari la ASUS Padfone 2:

– display de top cu luminozitate puternică, culori naturale;
– hardware de top cu procesor quad-core excelent + 2 GB RAM și spațiu de stocare în mai multe variante – 16 / 32 / 64 GB;
– posibilitatea de a-l transforma la nevoie în tabletă;
– cameră foto care promite calitate foto și video, tehnologie Sony;
– Android 4.1 Jelly Bean în viitorul apropiat;
– baterie mai mare, autonomie ce poate fi extinsă de bateria suplimentară de 5000 mAh a tabletei Padfone Station 2.

Care ar fi punctul slab?

– prețul de peste 3000 de lei;
– nu se poate achiziționa doar telefonul fără Padfone Station în Europa;
– nu ajunge în oferta companiilor de telefonie locale la semnarea unui abonament / contract.

Toate acestea ar fi așa cu bătaie, din pușca specificațiilor hardware, aștept cu nerăbdare să-l primim la review.