ASUS ProArt GoPro Edition (PX13) – preview (O colaborare din care a ieșit un laptop unic!)

Laptopuri
/
/
27 feb. 26
/

În urmă cu doar puțin timp v-am spus că ASUS a lansat mai multe laptopuri în România, iar unul dintre cele mai interesante l-am și prezentat pe scurt. Numai că, la doar o zi după evenimentul la care l-am văzut pe ASUS ProArt GoPro Edition (PX13), am avut ocazia de a petrece câteva zeci de minute alături de acest laptop și cred că merită ceva mai multă atenție.

ASUS ProArt GoPro Edition (PX13) e laptopul care a luat naștere din colaborarea dintre ASUS și GoPro, două branduri care, la prima vedere, vin din lumi diferite, dar care aici par să se completeze surprinzător de bine.

De la primul contact, ProArt GoPro Edition (PX13) e genul de laptop care îți dă impresia că a fost gândit pentru oameni care nu stau locului. Nu aș spune că e doar pentru editori video sau fotografi, ci pentru cei care își cară laptopul prin rucsac, îl folosesc în mașină, pe munte, în avion sau oriunde au nevoie de un laptop pe care să se poată baza în aproape orice fel de activitate.

ProArt laptop 2-in-1 cu ecran tactil și husă de protecție neagră.

Trebuie spus că în pachetul de retail, pe lângă laptopul propriu-zis, mai este și o carcasă rigidă (hard‑shell sleeve) care are un design inspirat de produsele și accesoriile originale GoPro. Pe exteriorul acestei gentuțe „hard-shell” este și o „chingă” elastică sub care poți prinde fel de fel de accesorii. Mergând mai departe cu conținutul pachetului, înăuntru mai sunt și inserții din spumă pre-tăiată cu diferite locașe unde poți fixa camere GoPro și accesorii pentru acestea. În cutie este și adaptorul de încărcare de 100W cu port USB-C, cablu USB-C și diferite pliante.

Laptop gaming cu ecran mare și accesorii high-tech pentru gaming.

Aparte de accesoriile fizice, ASUS ProArt GoPro Edition (PX13) îți aduce și bonusuri digitale, cum ar fi 12 luni de abonament GoPro Premium+, 3 luni de abonament Adobe Creative Cloud All Apps + Acrobat Standard DC + Substance 3D și 6 luni pentru CapCut Pro.

Trecem la laptopul propriu-zis, mai precis la design și construcție, iar primul lucru pe care oricine îl va remarca este carcasa metalică, într-un negru mat care arată foarte bine în realitate și, mai important, nu se umple de amprente la fel de ușor ca alte laptopuri negre. ASUS a folosit o formulă nouă pentru coating, cu silan și fluor, care chiar pare să-și facă treaba. Pe capac apar acele linii drepte frezate CNC, care nu sunt doar un artificiu vizual, ci chiar ajută la grip atunci când îl scoți din husă sau îl ții într-o singură mână. Accentele în albastrul specific GoPro sunt discrete, dar îi dau un vibe diferit față de restul gamei ProArt. Balamalele au și ele un design inspirat din camerele profesionale, cu striații verticale care îi dau un aer mai tehnic, mai a unealtă, să zic.

Ecranul este unul dintre punctele forte ale acestui model. Vorbim despre un panou OLED de 13.3 inch, cu rezoluție 3K și raport 16:10, capabil să acopere 100% din gama DCI-P3 și certificat VESA DisplayHDR True Black 500. Asta înseamnă contrast foarte ridicat, culori precise (Delta E < 1, conform ASUS) și un nivel de negru extrem de profund. Pe scurt: excelent. Panoul este tactil, protejat cu Corning Gorilla Glass NBT, care promite o rezistență la zgârieturi de până la șase ori mai bună decât sticla obișnuită. 

Laptop ASUS ProArt GoPro Edition PX13 - preview

Nu doar că vorbim despre un touchscreen, dar este un ecran care „se bucură” atunci când interacționezi cu el cu ajutorul unui stylus activ, cum este ASUS Pen 3.0, care era și el lângă laptop atunci când am avut ocazia să-l descopăr ceva mai amănunt.

Laptop ASUS ProArt GoPro Edition PX13 - preview

Ca sunet, ASUS ProArt GoPro Edition (PX13) pune la bătaie două difuzoare cu suport Dolby Atmos care se descurcă decent, dar nu m-au impresionat neapărat. Pentru un laptop de 13.3 inch, unul destul de rugged, sunetul este de apreciat, dar când ai nevoie să editezi ceva recomandat este să ai căști în / pe urechi.

Ca ansamblu hardware, ASUS ProArt GoPro Edition mizează pe noul procesor AMD Ryzen AI Max+ 395, un cip cu 16 nuclee Zen 5 și o parte grafică integrată Radeon 8060S bazată pe arhitectura RDNA 3.5. Este un procesor gândit pentru laptopuri Copilot+, cu un NPU capabil de până la 50 TOPS, ceea ce îl face potrivit pentru aplicații AI care rulează local, generare de imagini, editare accelerată și tot ce înseamnă fluxuri moderne de creație. ASUS menționează că performanțele sunt peste generația anterioară PX13 cu RTX 4060 și chiar foarte aproape de un RTX 5060 laptop în anumite scenarii. Nu știu ce să zic, ar fi de testat asta…

Laptop cu procesoare AMD Ryzen și placă video AMD Radeon, pe o suprafață de lemn.

Memoria RAM este de 128 GB, de tip LPDDR5X integrată pe placa de bază, ceea ce înseamnă latență redusă și suficient spațiu pentru proiecte complexe (editare video 4K cu multe fps, de exemplu), modele AI locale sau multitasking intens. Stocarea ajunge până la 1 TB PCIe 4.0.

Sistemul de răcire se bazează pe două ventilatoare, sunt și heatpipe-uri optimizate, iar designul favorizează fluxul de aer spre interior. Filtrul de praf integrat promite să ajute la menținerea performanțelor în timp.

Conectivitatea este completă, din punctul meu de vedere, mai ales pentru un laptop compact. Avem două porturi USB-C 4 cu suport pentru încărcare la 100 W și transferuri de până la 40 Gbps, un HDMI 2.1 full-size, un USB-A 3.2 Gen 2, un cititor microSD UHS-II și jack audio combo.

Laptop cu porturi USB și HDMI pentru tehnologie high-tech.

Conexiunea wireless este asigurată de Wi‑Fi 7, cu latențe mai mici și viteze mult mai mari decât la generațiile anterioare, plus funcția ASUS WiFi SmartConnect care alege automat rețeaua cu cel mai bun semnal.

Tastatura este cu iluminare discretă în nuanța GoPro Blue și include două elemente specifice acestei ediții: tasta GoPro, care activează funcții software dedicate, și tasta Copilot pentru acces rapid la asistentul AI din Windows.

Touchpad-ul este generos raportat la dimensiunile laptopului și integrează ASUS DialPad, un instrument pe care l-am mai văzut în gama ProArt și care util pentru cei care lucrează în aplicații precum Adobe sau CapCut, în care permițând ajustări rapide pentru zoom, brush size, timeline și alte astfel funcții. 

Bateria este de 73 Wh, cu 4 celule Li-Ion, suficientă pentru un laptop de 13 inch orientat spre creatori, însă nu aș putea emite acum impresii despre autonomie, care va depinde mult de scenariul de utilizare.

Prețul nu avea cum să fie prea accesibil în condițiile actuale ale pieței (criză de memorii și de procesoare), așa că în magazinul eStore ASUS România ProArt GoPro Edition (PX13) este afișat la 16.150 de lei.

Per total, ASUS ProArt GoPro Edition (PX13) pare un laptop gândit pentru cei care creează conținut în mișcare și vor un dispozitiv compact, dar capabil să ducă atât editare serioasă, cât și sarcini AI moderne. Identitatea vizuală inspirată de GoPro îl scoate în evidență, iar integrarea cu StoryCube și GoPro Cloud îl face interesant pentru cei care filmează mult și vor un flux de lucru cât mai simplu.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Galaxy Buds4 și Galaxy Buds4 Pro sau cum se prezintă noua generație a căștilor True Wireless Stereo de la Samsung și cât costă la precomandă

Cu ocazia evenimentului de prezentare în cadrul căruia am luat un prim contact cu Samsung Galaxy S26 Ultra, dar și cu Galaxy S26+ și S26, am avut ocazia de a vedea cum se prezintă și noua generație a căștilor de tip TWS. Este vorba despre Samsung Galaxy Buds4 și Buds4 Pro, iar eu am fost…

Tastatură wireless cu panou solar Logitech Signature Slim Solar+ – review (Adio grija bateriilor!)

Am mai spus de câteva ori, de fapt cam de fiecare dată când am mai prezentat câte un produs Logitech, că tastatura mea de zi cu zi este una MX Keys Mini, pe care o folosesc intens de puțin peste 4 ani. Am mai testat și alte tastaturi de la același producător în ultimul timp,…

ASUS a lansat în România două laptopuri cu adevărat speciale – ProArt GoPro Edition (PX13) și Zenbook DUO 2026 (UX8407)

ASUS a organizat zilele trecute un eveniment local de prezentare pentru câteva laptopuri, iar dintre toate două mi-au atras cel mai tare atenția. Unul este realizat în colaborare cu GoPro, celălalt reprezintă ultima evoluție Zenbook DUO, care într-adevăr este cu mult mai atractiv, fiind îmbunătățite multiple aspecte care chiar contează pentru un astfel de format.