ASUS Zenfone 10 apare în randări de presă detaliate, unele care ne arată că telefonul va fi disponibil pe 5 variante de culoare

/
/
17 iun. 23
/

ASUS Zenfone 10 va fi lansat oficial pe 29 iunie, însă până la evenimentul de prezentare vor mai apărea diverse informaţii despre device.

Telefonul a apărut de curând în randări de presă detaliate, unele care ne arată întreg design-ul, cât şi variantele de culori disponibile. Se pare că ASUS Zenfone 10 va putea fi achiziţionat pe negru, albastru, verde, roşu sau alb, iar în ceea ce priveşte partea estetică nu avem nicio surpriză: display AMOLED cu cameră frontală tip bulină şi margini puţin cam generoase, ansamblu foto ascuns în spatele a două module circulare generoase şi construcţie din plastic cu metal.

La nivel de specificaţii hardware ne aşteptăm la:

  • ecran AMOLED de 5.9 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh la 120Hz;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2 de tip octa-core cu Adreno 740 GPU;
  • până la 16 GB RAM LPDDR5X şi până la 512 GB stocare UFS 4.0;
  • cameră foto dublă cu senzor wide de 200 Megapixeli cu hybrid gimbal OIS şi înregistrare video 8K + senzor ultrawide;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 67W şi încărcare wireless;
  • certificare IP68 ce atestă rezistenţa la apă şi praf.

Preţul de plecare în Europa ar putea fi de 749 euro.

Sursa: twitter.com/evleaks
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cine și cum poate participa la ROG Challenge 2026, concursul în urma căruia 10 câștigători vor primi laptopuri ASUS TUF Gaming F16 (FX607VJ) sau vouchere de 1.500 lei

Îmi aduc aminte cu mare plăcere de evenimentul la care au fost premiați câștigătorii ASUS ROG Challenge 2024, unde am văzut copii de excepție, care au dus la bun sfârșit proiecte mult mai complexe decât ar putea părea la prima privire.

Piața de laptopuri și desktop PC-uri 🖥️ în 2025: creștere de 9.1% față de 2024, 1 / 4 provin de la Lenovo, iar Apple a ajuns pe locul al 4-lea

2025 a fost un an bun pentru piața de laptopuri și desktop PC-uri, au fost comercializate peste 278 milioane unități, iar de aici reiese un spor de 9.1% față de volumele de livrări din 2024.

ASUS confirmă oficial că părăseşte piaţa telefoanelor inteligente, compania mizând mai departe pe roboţi şi ochelari inteligenţi

2026 a început cu o veste destul de neaşteptată, presa taiwaneză anunţând că ASUS nu va mai lansa niciun smartphone anul acesta şi că există oarece posibilităţi ca reprezentanţii companiei să decidă retragerea din această piaţă.