ASUS Zenfone 2 – versiunea cu 4 GB RAM acum la 740 lei

/
/
8 aug. 16
/

ASUS Zenfone 2 este un smartphone ajuns deja la etapa de maturitate şi reprezintă în continuare o soluţie foarte bună pentru cei cu buget limitat. Am testat şi noi anul trecut versiunea cu 2 GB RAM care nu a dezamăgit, însă cu siguranţă mult mai atractivă este varianta cu 4 GB RAM.

Aceasta se poate achiziţiona în următoarele 3 zile pentru preţul de 152.99 dolari, iar după plata TVA-ului de 20% ajungem la un total de 183.5 dolari, adică aproximativ 740 lei. Promoţia este exclusivă pe gearbest.com şi poate fi accesată prin intermediul acestui link. Nu ştiu sigur, însă cred că ASUS Zenfone 2 ZE551ML din această ofertă este cel mai ieftin smartphone cu 4 GB RAM pe care îl puteţi comanda la ora actuală.

Pentru cei 740 lei primiţi un display de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, procesor quad-core, 4 GB RAM, 16 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 13 megapixeli, baterie de 3000 mAh şi conectivitate 4G dual-sim. Telefonul rulează ASUS ZenUI bazat pe Android 5.0 Lollipop, însă va beneficia de update la Android 6.0 Marshmallow.

ASUS-Zenfone-2-ZE551-9-630x420

Specificatii complete pentru Asus Zenfone 2 ZE551ML:

  • display de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu Corning Gorilla Glass 3;
  • procesor quad-core Intel Atom Z3580 pe 64 biţi tactat la 2.3 GHz, 4 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD de până la 128 GB;
  • Android 5.0 Lollipop cu Zen UI 2.0;
  • 4G / LTE, dual-sim, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS și GPS;
  • 13 Megapixeli cu autofocus, flash dual-LED, deschidere f/2.0 şi cameră frontală de 5 Megapixeli;
  • baterie de 3000 mAh, 170 g. greutate şi 10.9 mm. grosime.
Categorii: Asus
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cine și cum poate participa la ROG Challenge 2026, concursul în urma căruia 10 câștigători vor primi laptopuri ASUS TUF Gaming F16 (FX607VJ) sau vouchere de 1.500 lei

Îmi aduc aminte cu mare plăcere de evenimentul la care au fost premiați câștigătorii ASUS ROG Challenge 2024, unde am văzut copii de excepție, care au dus la bun sfârșit proiecte mult mai complexe decât ar putea părea la prima privire.

Piața de laptopuri și desktop PC-uri 🖥️ în 2025: creștere de 9.1% față de 2024, 1 / 4 provin de la Lenovo, iar Apple a ajuns pe locul al 4-lea

2025 a fost un an bun pentru piața de laptopuri și desktop PC-uri, au fost comercializate peste 278 milioane unități, iar de aici reiese un spor de 9.1% față de volumele de livrări din 2024.

ASUS confirmă oficial că părăseşte piaţa telefoanelor inteligente, compania mizând mai departe pe roboţi şi ochelari inteligenţi

2026 a început cu o veste destul de neaşteptată, presa taiwaneză anunţând că ASUS nu va mai lansa niciun smartphone anul acesta şi că există oarece posibilităţi ca reprezentanţii companiei să decidă retragerea din această piaţă.