ASUS Zenfone 5, Huawei Honor 3C și Xiaomi Mi-3 în oferta Quickmobile

/
/
11 aug. 14
/

QuickMobile poate fi considerat drept magazinul în care ajung telefoane interesante, pe canal neoficial. Mă uit prin oferta lor și găsesc smartphone-uri pe care niciun alt shop online local nu le comercializează.

Mai zilele trecute vă scriam de Xiaomi Redmi 1s pe care-l găsiți la 649 lei. Revin cu alte trei telefoane interesante listate de QuickMobile. Acum să stiți că nu garantez că le au și în stoc. Am făcut comanda pentru Redmi 1s și pot confirma că-l au disponibil.

1. ASUS Zenfone 5 – 749 lei;

ASUS-Zenfone-5 (9)

L-am văzut în cadrul MWC Barcelona 2014 și nu înțeleg de ce ASUS nu l-a importat mai repede în țara noastră, alături de ASUS Zenfone 6. Mai multe detalii legate de ASUS Zenfone 5 găsiți într-un material de tip hands-on.

Nu știu care versiune de Zenfone 5 este importată. Diferă panelul din spatele display-ului, procesorul, cantitatea de memorie RAM și spațiu de stocare. Nu se specifică nimic.

Specificații complete pentru ASUS Zenfone 5:

display IPS / TN de 5 inch cu rezoluție 1280×720 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;

– procesor Intel Atom Z2580 de tip dual-core la 2 GHz / Intel Atom Z2560 de tip dual-core la 1.6 GHz, 1 / 2 GB RAM, 8 sau 16 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 64 GB;

– Android 4.3 Jelly Bean și update pe viitor la Android 4.4.2 KitKat;

– 3G cu viteze în download de până la 42 Mbps, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS și GLONASS, radio FM;

– 8 Megapixeli și filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 2 Megapixeli;

– baterie de 2110 mAh, 145 gr. și grosime între 5.5 și 10.3 mm.

Vă recomand să-i întrebați ce versiune comercializează. Faceți comanda și veți primi un telefon din partea QuickMobile pentru confirmare. Acolo încercați să aflați ce model de Zenfone 5 importă.

2. Huawei Honor 3C – 799 lei;

Huawei-Honor-3C

Este rivalul lui Xiaomi Redmi 1s în China. Uimește ca și smartphone-ul Xiaomi prin raportul preț / specificații.

Date hardware pentru Huawei Honor 3C:

IPS LCD de 5 inch cu rezoluție 1280×720 pixeli;

procesor MediaTek quad-core la 1.3 GHz, 2 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB;

Android 4.2.2 Jelly Bean;

– 3G, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, radio FM;

8 Megapixeli și filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli;

baterie de 2300 mAh, 140 gr. și 9.3 mm grosime.

3. Xiaomi Mi-3 – 999 lei;

Xiaomi-Mi-3-Tegra-4 (2)

Mai este și în oferta altor magazine, dar nu la 999 lei. Primele impresii pentru varianta cu Tegra 4 le găsiți aici.

Date cheie pentru Xiaomi Mi-3:

IPS de 5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli;

procesor Qualcomm Snapdragon 800 quad-core la 2.3 GHz pe Krait 400, 2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare;

– Android 4.3 Jelly Bean și update la Android 4.4 KitKat;

– 3G cu viteze de până la 42 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, microUSB, USB on-the-go;

– 13 Megapixeli, autofocus, dual-LED flash, geo-tagging, touch focus, detecție a feței și a zâmbetului, filmează la 1080p, cameră frontală de 2 Megapixeli ce filmează la 1080p cu 30 fps;

baterie de 3050 mAh, 145 gr. și 8.1 mm grosime.

Singurele puncte slabe pentru Xiaomi Mi-3: ceva bloatware cu aplicații ce au suport doar în China și faptul că nu are slot pentru microSD.

Pot să confirm că ASUS Zenfone 5 și Xiaomi Mi-3 arată într-un mare fel. Xiaomi Mi-3 zici că este un Nokia N9 ce tocmai a crescut în dimensiuni, de la 3.9 inch la 5 inch. Carcasa unibody utilizează un policarbonat finisat impecabil. ASUS Zenfone 5 pe de altă parte te atrage prin atenția la detalii, rulează un Android cu Zen UI (interfață fără pic de lag). La Zenfone v-am spus la ce să aveți grijă.

Huawei Honor 3C este o necunoscută. Mă rog, unul dintre puținele telefoane cu MediaTek quad-core și Mali-400MP2, dar cu 2 GB RAM. Majoritatea se opresc la 1 GB RAM. Sunt auspicii pozitive și în cazul său.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Oferta zilei: smartphone Motorola cu 256 GB stocare, NFC şi baterie de 7000 mAh la doar 540 lei

Cei de la Motorola au în portofoliu smartphone-uri pentru toate buzunarele, iar cel pe care îl voi prezenta în articolul de faţă este unul entry-level, unul gândit mai mult ca telefon secundar sau ca soluţie pentru cei care nu au aşteptări prea mari.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.