ASUS ZenFone 8 şi ZenFone 8 Flip – specificaţii complete şi posibil preţ înainte de lansare

/
/
11 mai 21
/

Peste doar câteva ore ASUS va lansa la nivel global seria de smartphone-uri ASUS ZenFone 8. Compania taiwaneză a luat decizia de a amâna prezentarea din India, ţară care se confruntă cu o adevărată criză sanitară generată de pandemia COVID-19.

Noua serie de telefoane ASUS nu va fi compusă din trei device-uri aşa cum se credea iniţial, ci doar din două: modelul compact, ASUS ZenFone 8 şi cel cu dimensiuni mai generoase, cel care va veni şi cu acel modul rotativ, ASUS ZenFone 8 Flip.

Cele două smartphone-uri au avut parte de scăpări importante în ultimele zile, astfel că acum vi le putem prezenta detaliat la nivel hardware.

ASUS ZenFone 8;

  • display Samsung E4 AMOLED de 5.92 inci cu rezoluţie FullHD+, rată de refresh de 120Hz, sticlă de protecţie Corning Gorilla Glass Victus, scanner de amprente integrat în ecran;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 888 + Adreno 660 GPU;
  • 8 / 16 GB RAM LPDDR5 şi 128 / 256 GB spaţiu de stocare UFS 3.1;
  • cameră foto duală cu senzor principal Sony IMX686 de 64 Megapixeli + 12 Megapixeli ultra-wide, filmare 8k;
  • cameră selfie de 12 Megapixeli;
  • 5G, Wi-Fi ax, 3 microfoane şi difuzoare stereo cu tehnologie audio OZO;
  • baterie de 4000 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă la 30W;
  • 169 gr. greutate şi dimensiuni: 148 x 68.5 x 8.9 mm;
  • Android 11 cu Zen UI.

ASUS ZenFone 8 ar urma să aibă următoarele preţuri de achiziţie în Europa:

  • 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 699 euro;
  • 8 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 749 euro;
  • 16 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 799 euro.

ASUS ZenFone 8 Flip;

  • display Samsung E4 AMOLED de 6.67 inci cu rezoluţie FullHD+, rată de refresh de 90Hz, sticlă de protecţie Corning Gorilla Glass Victus, scanner de amprente integrat în ecran;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 888 + Adreno 660 GPU;
  • 8 GB RAM LPDDR5 şi 256 GB spaţiu de stocare UFS 3.1;
  • cameră foto triplă rotativă cu senzor principal Sony IMX686 de 64 Megapixeli + 12 Megapixeli macro + 8 Megapixeli telephoto, filmare 8K;
  • cameră selfie de 12 Megapixeli;
  • 5G, Wi-Fi ax, 3 microfoane şi difuzoare stereo cu tehnologie audio OZO;
  • baterie de 5000 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă la 30W;
  • 230 gr. greutate şi dimensiuni: 165 x 77.3 x 9.5 mm;
  • Android 11 cu Zen UI.

Pentru ASUS ZenFone 8 Flip nu avem preţ, însă ne putem aştepta la un 849 – 899 euro.

Surse: phonearena.com, 91mobiles.com
Categorii: Asus
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

ASUS ExpertBook Ultra – ecran Tandem OLED cu Corning Gorilla Glass, Intel Core Ultra X7, de la 0.99 kg și autonomie de până la 26 ore…

ASUS a prezent un ultraportabil pentru segmentul business. Se numește ASUS ExpertBook Ultra și are o sumedenie de funcții interesante la un preț pe măsură.

ASUS ProArt GoPro Edition (PX13) – preview (O colaborare din care a ieșit un laptop unic!)

În urmă cu doar puțin timp v-am spus că ASUS a lansat mai multe laptopuri în România, iar unul dintre cele mai interesante l-am și prezentat pe scurt. Numai că, la doar o zi după evenimentul la care l-am văzut pe ASUS ProArt GoPro Edition (PX13), am avut ocazia de a petrece câteva zeci de…

ASUS a lansat în România două laptopuri cu adevărat speciale – ProArt GoPro Edition (PX13) și Zenbook DUO 2026 (UX8407)

ASUS a organizat zilele trecute un eveniment local de prezentare pentru câteva laptopuri, iar dintre toate două mi-au atras cel mai tare atenția. Unul este realizat în colaborare cu GoPro, celălalt reprezintă ultima evoluție Zenbook DUO, care într-adevăr este cu mult mai atractiv, fiind îmbunătățite multiple aspecte care chiar contează pentru un astfel de format.