Aţi redus numărul comenzilor online, ţinând cont de contextul economic actual?

Opinie
/
/
16 feb. 26
/

Luna aceasta mi s-a prelungit abonamentul eMAG Genius cu încă 12 luni şi m-am uitat de curiozitate dacă în 2025 şi-a justificat costul, iar răspunsul este unul afirmativ.

Ce am observat însă, este că în a doua parte a anului trecut am redus numărul comenzilor de pe eMAG, iar ritmul pare a rămâne acelaşi şi la început de 2026. Nu pot spune că mi-am propus chestia asta, pare mai mult o reacţia naturală ce stă la baza informaţiilor negative primite în ultima perioadă (din punct de vedere economic).

Este adevărat că există posibilitatea ca lucrând în acest mediu şi discutând zi de zi cu oameni care se plâng de evoluţia economică din ultimele luni, să fiu şi mai puternic influenţat (chiar dacă indirect), însă chiar şi aşa, în societate există o oarece doză de aşteptare, oamenii nu mai aruncă atât de uşor cu banii pe lucruri pe care nu le mai consideră importante.

Chiar azi au fost publicate cifrele oficiale pentru inflaţia la ianuarie, iar scăderea cu doar 0.1% vs decembrie (de la 9.7%, la doar 9.6%) ne arată încă o dată că lucrurile nu evoluează cum ar trebui în România.

Perioada este dificilă pentru toată lumea, tocmai de aceea vă întreb şi pe voi: Aţi redus numărul comenzilor online, ţinând cont de contextul economic actual?

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Am văzut War Machine, filmul numărul 1 pe Netflix în data de 8 martie 2026 şi deşi cam superficial în poveste, te întreţine decent într-o seară de weekend

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Care sunt şansele ca platformele de streaming video HBO Max şi SkyShowtime să fuzioneze pe piaţa din România?

Într-un articol anterior am aflat că studiourile Warner Bros. şi platforma de streaming video HBO Max au fost cumpărate recent de către Paramount Skydance pentru fabuloasa sumă de 110 miliarde de dolari (deşi tranzacţia mai are nevoie de aprobarea autorităţilor de reglementare, aceasta pare o simplă formalitate, în contextul în care Donald Trump este de…

Gata vacanţa, după aproape 24 de ore de la plecare, am ajuns acasă, chiar dacă zborul a trecut pe lângă Iran

Săptămâna ce tocmai a trecut am lipsit de pe site, deoarece am fost în vacanţă cu familia, iar zborul de întoarcere de ieri (1 martie) a fost încărcat cu destul de multe emoţii.