Cosmin Mușat
Povestea unui smartphone pliabil de la Samsung dezvoltat în 2016
Bretoanele, camerele foto duale sau aşa zisele tehnologii cu inteligenţă artificială sunt posibile în 2018 pentru că acestea sunt simple artificii de marketing, neavând o utilitate reală în viaţa de zi cu. Aşteptăm încă marile inovaţii, schimbări care să zdruncine din temelii industria actuală a telefoanelor inteligente.
Ulefone Armor X – review
Preţ de câteva zile am avut ocazia să testez unul dintre cele mai ieftine smartphone-uri rugged: Ulefone Armor X. Încă de la început pot spune că a fost o experienţă inedită şi cam atât.
Ce device-uri mai găsim în campania aniversară Geekbuying
Retailerul chinez geekbuying.com continuă campania aniversară dedicată împlinirii a 6 ani de existenţă. Cea de-a doua etapă, Biggest Savings, este activă până pe 18 iunie, în timp ce în perioada 19 – 22 iunie utilizatorii se vor putea bucura de Win Geekbuying Gifts.
AOC G1 – o nouă serie de monitoare curbate anunţată în România
Noua serie de monitoare curbate AOC G1 a fost lansată şi în România. Aceasta include trei modele: C24G1 (23.6 inci), C27G1 (27 inci) și C32G1 (31.5 inci). Monitoarele dispun de panou VA cu rezoluție Full HD (1920 x 1080 pixeli) şi se adresează jucătorilor pasionați prin prisma capacității de a reda imagini cu un contrast…
ANCOM trage primele concluzii la 1 an de la lansarea Roam like at Home
Pe 15 iunie 2017 se lansa sistemul de tarifare european Roam like at Home. Principiul de bază al acestui sistem prevede că toate resursele naţionale incluse în planul tarifar (inclusiv extraopţiuni sau bonusuri) devin disponibile şi în roaming în UE / SEE (statele membre UE, plus Norvegia, Islanda și Lichtenstein).
Culmea copiatului în China: să copiezi denumirea unui brand secundar de la un alt producător chinez
Chiar dacă s-au mai potolit în ultima perioadă, chinezii continuă să copieze denumiri, design-uri sau tehnologii de la acei producători care investesc zeci, poate chiar sute de milioane de dolari în cercetare-dezvoltare. Însă ce te faci atunci când chinezii se copiază între ei ?
MediaTek Helio A22 – detalii complete pentru un nou procesor de buget
În urmă cu doar câteva zile a fost lansat smartphone-ul de buget Xiaomi Redmi 6A. Telefonul a surprins pe toată lumea în legătură cu procesorul utilizat: MediaTek Helio A22. Nimeni nu ştia mare lucru despre el şi chiar ne întrebam cât de potent este acesta. În urmă cu doar câteva ore MediaTek a ridicat misterul…
Ulefone X şi preţul în precomandă
Ulefone X este un smartphone ce se vrea a fi o copie de iPhone X din punct de vedere estetic, însă mult mai accesibil ca preţ.
Allview Soul X5 Pro – smartphone cu valenţe premium, deblocare facială 3D şi preţ nesperat de bun
Aşa cum a tot promis în ultimele teasere, Allview a lansat în urmă cu doar câteva ore cel mai nou şi mai puternic smartphone al său: Allview Soul X5 Pro. Prezentarea oficială nu ne-a surprins cu nimic, mai ales că am tot primit informaţii aproape săptămânale despre terminal.
OnePlus 6 = 1 milion de unităţi vândute în doar 22 de zile
“OnePlus 6 se vinde ca pâinea caldă”, cam aşa ar trebui să sune în stil românesc anunţul făcut astăzi de producătorul chinez. OnePlus a confirmat că noul său flagship a reuşit să atingă borna a 1 milion de unităţi vândute în doar 22 de zile de la lansarea oficială.
H96 Mini şi T95Z – detalii complete pentru două TV Box-uri de buget
Cele mai noi TV Box-uri de buget din China sunt modelele H96 Mini şi T95Z. Ambele vin cu Android 7.1 Nougat şi sunt capabile să redea conţinut video în format 4K.
Xiaomi Mi Max 3 – noi informaţii hardware
Xiaomi Mi Max 3 urmează a fi lansat luna viitoare, iar informaţiile actuale ne prezintă un phablet cu adevărat interesant:
ARCHOS Mate – boxe inteligente cu display HD şi serviciul de voce Amazon Alexa
ARCHOS Mate este cea mai nouă serie de dispozitive cu tehnologie AI a companiei franceze. Aceasta a fost creată de echipa de designer ARCHOS dn Paris şi include două modele de boxe: una în format de 5 inci şi una în format de 7 inci.