Cosmin Mușat
ZTE Nubia Z7 Max – smartphone cu 32 GB spaţiu de stocare, conectivitate NFC şi display FullHD la doar 570 lei
ZTE Nubia Z7 Max este un smartphone lansat în urmă cu 2 ani, însă chiar dacă timpul a trecut peste el, rămâne şi astăzi un terminal destul de interesant. Dacă la prezentarea oficială din iulie 2014 costa peste 400 dolari, acum se poate achiziţiona la preţ de telefon de buget.
Sony şi HTC au anunţat primele device-uri care vor trece la Android 7.0 Nougat
De câteva zile Android 7.0 Nougat poate fi instalat pe unele device-uri Nexus, iar Google a confirmat că primul smartphone cu această versiune din fabrică va fi LG V20. În perioada imediat următoare majoritatea producătorilor se vor grăbi să anunţe listele cu device-urile care vor trece la cea mai nouă iteraţie Android. HTC a anunţat…
Huawei Honor 8 a fost lansat oficial în Europa la un preţ bun
Huawei Honor 8 este acel smartphone despre care scriam în urmă cu 3 zile că va primi suport software pentru minim 2 ani de zile, iar în primul an vor fi aduse noutăți la nivel firmware din maxim 3 în 3 luni. Tot pentru acest device se zvoneşte că Huawei s-ar pregăti să ofere suport…
Să fie HTC Desire 10 Lifestyle cântecul de lebădă al celor de la HTC ?
Personal nu înţeleg strategia de salvare a celor de la HTC, dar din ultimele lansări (excepţie făcând HTC 10) par a demonstra că au concediat toate minţile luminate din companie, iar la cârmă au rămas nişte amatori.
LG V20 apare în câteva randări clare îmbrăcat într-o husă de protecţie
LG V20 este cel mai aşteptat smartphone LG la sfârşit de 2016, însă dacă se confirmă informaţiile actuale, nu văd cum ar putea atrage milioane de utilizatori. Un furnizor de accesorii “a scăpat” câteva imagini cu LG V20 îmbrăcat într-o viitoare husă ce îi oferă rezistenţă la şocuri.
Meizu U10 şi U20 – detalii oficiale, imagini şi preţ
Producătorul chinez Meizu continuă lansările de smartphone-uri care rulează sistemul de operare YunOS. Dacă în urmă câteva săptămâni vă prezentam Meizu M3E, astăzi avem două noi terminale similare din puncte de vedere hardware: Meizu U10 şi U20.
Precomenzile pentru Samsung Galaxy Note7 sunt peste aşteptări, iar Samsung amână lansarea în anumite ţări
La prezentarea oficială de la începutul acestei luni foarte mulţi utilizatori la nivel mondial au reclamat preţul foarte ridicat al noului Samsung Galaxy Note7, în condiţiile în care schimbările nu sunt deloc radicale. Mulţi au spus că acest model nu va fi unul de succes, însă se pare că precomenzile au depăşit aşteptările.
Samsung Z2 – un nou smartphone cu sistemul de operare Tizen OS
Samsung nu renunţă încă la sistemul său de operare Tizen OS şi lansează un nou smartphone cu acesta la bord: Samsung Z2. Cu toate că Tizen OS este ţinut în viaţă de acest terminal, mediocritatea telefonului mă face să cred totuşi că sud-coreenii nu prea mai cred în el şi că îl menţin pe linia…
UMi Max – detalii oficiale, imagini şi preţ
Producătorul chinez UMi a lansat de curând un nou smartphone: UMi Max. Trebuie să recunosc că acest terminal aduce foarte mult cu UMi Super, atât la capitolul hardware, cât şi estetic. Din punctul meu de vedere acest UMi Max este doar o versiune lite a modelului UMi Super.
Bursa zvonurilor: ASUS ZenWatch 3
În cadrul IFA Berlin 2016 vor fi lansate cel puţin 2 smartwatch-uri: Samsung Gear S3 şi ASUS ZenwWatch 3. Cel din urmă are parte în ultima perioadă de mai multă atenţie, iar până la această oră avem strânse cateva informaţii neoficiale despre el.
TOP 5: Cele mai ciudate teste făcute de producătorii chinezi pentru a-şi promova telefoanele
Primim săptămânal emailuri de la diverşi producători chinezi de smartphone-uri cu diferite informaţii despre terminalele lor. Unele sunt normale (puncte tari, rezultate obţinute în diferite teste de benchmark, comparaţii cu alte device-uri, disponibilitatea unor update-uri de soft etc.), însă altele sunt de-a dreptul hilare.
TOP 10: Cele mai cumpărate smartphone-uri chinezeşti de către europeni în vara lui 2016
Chiar dacă peste 90% dintre smartphone-urile existente la nivel mondial se produc în China, acest top se referă strict la acele telefoane venite din partea producătorilor chinezi ce nu au o prezenţă oficială în Europa.
ALDE vrea să interzică operatorilor de telefonie mobilă să mai utilizeze către consumatori preţuri în euro
Când ţara piere şi baba se piaptănă, organizaţia de tineret a partidului ALDE demarează o campanie de strângere de semnături pentru a depune în Parlament o iniţiativă legislativă destul de ciudată: se doreşte interzicerea utilizării preţurilor în euro de către operatorii de telefonie mobilă.