Tocmai ce citeam de dimineaţă un articol al lui Zoso pe Capslock în care se vorbea de cât seo se face pe: rezultate bacalaureat, bacalaureat 2009 şi altele de gen. Îşi termina discuţia cu o “recomandare” pentru Ministerul Educaţiei Naţionale şi anume aceea de a bloca site-urile care se laudă a oferi vizitatorilor detalii despre bac 2009 – rezultatele fiind postate online în decursul zilei de astăzi.
Divizia GSP se lăuda, anterior, că va oferi (prin alertă sms) rezultatele pe această minunăţie de site care mie nu mi s-a încărcat toată ziua (vroiam măcar să vad ce interfaţă foloseau poate că tu eşti mai norocos). Dar Ministerul Educaţiei s-a gândit că până la urmă are şi el o responsabilitate şi că nişte date oficiale trebuie să rămână oficiale şi informaţia trebuie căutată la sursă şi nu la un terţ. Aşa că le-a blocat accesul la “citirea” datelor de pe http://bacalaureat.edu.ro/. Informaţii mai detaliate chiar de la Gsp.
Miza era dată de un trafic imens generat de căutările celor care au susţinut bacalaureatul. Sunt multe persoane care au exagerat cu seo-spamul pe tema această şi mi s-ar părea logic ca Google să îi sancţioneze. Randarea în faţa site-ului oficial mi se pare o tâmpenie deşi portal.edu are PR6. Este vorba de o informaţie importantă şi multe persoane nu sunt “obişnuite” cu online-ul. Pe de altă parte şi Gsp prea vroia pe gratis sau fără un contract să dea aceste date – cum spune şi Piticu. Un contract nu strica dar pe la noi a fost inventată: “Vorba multă, sărăcia omului”.