Beam Brush – periuţa care îti spune dacă te speli bine pe dinţi

/
/
18 feb. 12
/

Periuţa Beam Brush este o periuţă de dinţi high-tech, care îţi poate spune cum stai cu dantura. Beam Brush conţine o serie de senzori care monitorizează timpul şi mişcările realizate, informaţiile obţinute sunt apoi trimise prin Bluetooth către aplicaţia de mobil sau calculator, iar apoi sunt analizate cu ajutorul unui software special care îţi va spune cât de bine te ocupi de igiena ta dentară. Datele obţinute vor putea fi exportate într-un fişier şi transmise online către medical dentist, lucru extrem de util pentru corectarea unor eventuale probleme dentare.

De asemenea, aplicaţia îţi poate spune şi dacă ai probleme cu dantura, prin monitorizarea formei dinţilor pe baza datelor privind mişcările realizate într-o anumită perioadă de timp. Potrivit unui studiu al companiei Beam Technologies (creatoarea periuţei Beam Brush), oamenii se spală în medie 46 de secunde, chiar dacă medicii dentişti recomandă o perioadă minimă de cel puţin 2 minute. Pentru a-i determina pe oameni să se spele mai des pe dinţi, dezvoltatorii periuţei Beam Brush vor lansa o serie de jocuri care îi vor supune unor provocări interesante.

Beam Brush va fi lansată în luna martie la un preţ de 50 de dolari. Capul periuţei va putea fi schimbat pentru doar 3 dolari/bucata.

Sursa: gadgetreport.ro
Categorii: Arhiva
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A07s – display IPS LCD cu rezoluţie HD+, procesor MediaTek Helio G99+ şi 6 ani de actualizări software

Samsung a lansat un nou smartphone entry-level, un device care va ajunge foarte probabil pe canal oficial şi în România. Acesta se numeşte Samsung Galaxy A07s şi a fost prezentat în Iordania (nu ştiu cum au ales această ţară, dar uite că acolo a fost anunţat în premieră).

Peste 100 de companii tech importante avertizează că în următoarele luni atacurile cibernetice cu AI vor face ravagii dacă nu se va investi masiv în securitatea cibernetică

După manifestul lui Bill Gates publicat în această săptămână, primim acum o altă avertizare majoră, una venită din partea unor companii uriaşe din tehnologie.

Este oficial, OnePlus confirmă ieşirea din România (nu vor mai fi lansate modele noi, însă cele existente vor primi suport în continuare)

Într-un articol scris la începutul acestei luni am evidenţiat foarte clar că OnePlus nu prea mai există în România, stocurile pe site-urile oficiale fiind aproape epuizate. La momentul respectiv am estimat că OnePlus nu mai rezistă 2-3 luni în ţara noastră, însă iată că mult aşteptata confirmare oficială a venit mai repede decât am estimat.