BenQ înregistrează creșteri ale vânzărilor pe toate segmentele de produse în primele 9 luni ale anului

/
/
9 nov. 11
/

Am participat la o prezentare făcută de BenQ în cursul zilei de astăzi. S-a vorbit despre rezultatele companiei și s-a prezentat o gamă de produse noi: monitoare, videoproiectoare și camere foto.  Am revăzut și o parte dintre produsele companiei prezentate între 2001 – 2011. Tocmai ce au împlinit 10 ani pe piața românească. La început se bucurau când vindeau câteva proiectoare pe lună și acum ating cifre a mii de unități lunar.

Se țin foarte bine pe partea de videoproiectoare unde sunt no. 1 pe diverse piețe și un jucător de talie mare, în zona de monitoare merg excelent, iar la camere foto ar mai fi loc de creștere.

Partea de PR mai jos:

BenQ înregistrează creşteri ale vânzărilor pe toate segmentele de produse în primele 9 luni ale anului

BenQ se menţine pe primul loc pe piaţa proiectoarelor, cu o cotă de piaţă de 45% şi avansează pe segmentul monitoarelor şi al camerelor foto

Bucureşti, 9 noiembrie 2011 – BenQ, lider global în furnizarea de soluţii de imagine şi producătorul numărul unu pe piaţa locală de proiectoare, a înregistrat în primele nouă luni din acest an creşteri ale vânzărilor pe toate segmentele pe care activează la nivel local. Proiectoarele sunt cel mai dinamic segment, pe care BenQ a avut o creştere de 52%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind urmate de segmentul monitoarelor, în creştere cu 30% şi cel al camerelor foto, care a evoluat cu 8 procente.

Evoluţia pe segmentul proiectoarelor vine pe fondul creşterii pieţei de profil, dar şi pe fondul creşterii vânzărilor pe segmentele business şi educaţional.

BenQ şi-a consolidat poziţia de lider pe piaţa proiectoarelor din România, fiind în linie cu estimările prognozate până la finalul acestui an, care vizează cota de piaţă de minim 45%. Estimăm că noua gamă de proiectoare SmartEco ne va oferi, în continuare, o dinamică mai bună decât a pieţei de profil, cererea de soluţii eficiente energetic din sectorul educaţional şi de business având cea mai mare creştere”, declară Dragoş Salamac, Team Leader BenQ pentru România.

În ceea ce priveşte categoriile de proiectoare care au înregistrat cea mai bună evoluţie în primele nouă luni ale acestui an, se observă o preferinţă a clienţilor pentru produsele cu tehnologie 3D Ready, categorie de produse care are în prezent o pondere de 71% din totalul vânzărilor BenQ pe acest segment. Proiectoarele 3D Ready au avut astfel cea mai bună dinamică în primele nouă luni ale anului, evoluând de la o pondere de 32% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ca profil, cele mai active segmente de clienţi au fost cele destinate zonei de business şi cel orientat către proiectoarele cu funcţii de bază pentru zona de educaţie.

Primele nouă luni ale anului au adus vânzări în creştere şi pe segmentul monitoarelor, unde BenQ are o cotă de piaţă de aproximativ 9%, conform obiectivelor vizate pe plan local până la finalul anului. BenQ a raportat în primele nouă luni ale acestui an o creştere a volumului de vânzări de monitoare de aproximativ 30%. Monitoarele reprezintă 48% din vânzările totale înregistrate de BenQ la nivel local.

Pe segmentul monitoarelor, observăm un potenţial important de dezvoltare în zona produselor dedicate gamingului, pe măsură ce tot mai mulţi cumpărători aleg astfel de soluţii specializate. Totodată, aşteptăm evoluţii bune pe segmentul monitoarelor cu panel LED+VA destinate utilizării la birou, a celor cu display de 27şi a celor cu caracteristici multimedia”, declară Dragoş Salamac.

De asemenea, pe categoria camerelor foto digitale, BenQ România a raportat pentru primele nouă luni ale anului o creştere cu 8% al volumului de vânzări, pe o piaţa în care decizia de achiziţie este influenţată de preţul cel mai mic. Camerele foto contribuie cu aproximativ 13% la vânzările totale raportate de BenQ în România.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Netflix a pierdut copia unui film încă nelansat, iar producătorii cer daune de 105 milioane de dolari (în el joacă actori precum Nicolas Cage, Ben Kingsley, Michael Sheen sau Ed Skrein)

Netflix este în centrul unui nou scandal, asta după ce a reuşit să piardă copia unui film încă nelansat. Platforma de streaming video ar fi primit o „copie master necriptată” a lungmetrajului, una necesară în procesul de analiză pentru achiziţionarea drepturilor asupra producţiei.

România trece printr-o criză energetică aproape perfectă (la electricitate avem alertă energetică, iar benzina şi motorina au ajuns la maxime aproape istorice)

România trece în această perioadă printr-o criză energetică destul de gravă, iar zilele / săptămânile următoare se anunţă din cele mai grele.

Kaufland testează în România un sistem de vânzare nou ce promovează produsele aflate în trend pe TikTok

În februarie anul acesta vă scriam că youtuber-ul iSilent a încheiat un parteneriat cu Kaufland România şi a lansat un nou brand de sucuri denumit GOO GOO. Tot atunci vă spuneam că fiul meu de 9 ani m-a alergat prin toate magazinele, în speranţa că va gasi un banal suc de portocale sau de mere…