BenQ lansează soluţii de proiecţie wireless pentru acasă, la birou sau la școală

/
/
29 oct. 14
/

BenQ a lansat o gamă de soluții de proiecție wireless pentru toate mediile de utilizare. Printre soluţii se numără noua generaţie de kit-uri wireless Full HD, adaptorul HDMI Wi-Fi Qcast şi kit-ul Quick Wireless Connection. Fiecare dintre ele propune anumite facilități și se adresează unei anumite categorii de utilizatori.

O să le luăm pe rând și începem cu Kit-ul Wireless Full HD. Acesta promite să fie ușor de instalat și să ofere soluția pentru cinema fără cabluri. Kit-ul este format dintr-un transmiţător şi dintr-un receptor, ce o dată instalate se vor conecta automat la proiector de fiecare dată. Se oferă o acoperire de până la 30 de metri și susţine până la două surse HDMI şi două ecrane digitale. Acestea pot afişa acelaşi conţinut în două camere diferite şi îţi permite să controlezi sursa de semnal de la distanţă. Kitul este accesoriu standard pentru proiectorul BenQ W1070+W şi accesoriu opţional pentru modelele BenQ W1070+ şi BenQ W1080ST+.

Câteva specificații pentru Kit-ul Wireless Full HD:

– transmisie video Full HD necomprimată la 1080p;

– posibilitatea de transmisie fluidă dintr-o cameră în cealaltă, chiar şi când proiectorul se află la o distanţă de până la 30 de metri de sursa de semnal;

– lăţime de bandă de 145Mbps cu patru antene;

– tehnologie DFS Anti-Interference pentru reducerea interferenţelor cu alte semnale wireless;

– sunet audio digital pe 5.1 canale prin HDMI 1.4a.

Adaptorul HDMI Wi-Fi Qcast îţi permite afişarea wireless a conţinutului din smartphone, tabletă sau computer direct pe ecranul de proiecţie. Cu ajutorul software-ului Qcast poţi utiliza orice smartphone, tabletă sau computer pentru a accesa fişiere în diverse formate sau servicii de stocare în cloud. Totodată, prin intermediul Qcast ai acces la camera dispozitivului conectat, la aplicaţia de muzică şi video, precum şi la browserul web.

Dintre specificațiile adaptorului HDMI Wi-Fi Qcast:

– compatibil cu proiectoarele ce integrează opţiunea de conectare HDMI/MHL;

– calitate ridicată a imaginii şi suport pentru diverse formate de fişiere (ppt,pdf,xls,doc,video,jpg);

– lăţime de bandă de 40Mbps;

– compatibil cu funcţia Display Mirroring pentru dispozitivele cu sistem de operare Android (Miracast), iOS şi Windows 8 (WiDi);

– compatibil cu sistemele ce rulează Windows, Mac, precum şi dispozitivele Intel de generaţie anterioară, prin intermediul software-ului Qcast;

– suport pentru conectare rapidă prin intermediul tehnologiei NFC.

BenQ a lansat și kit-ul Quick Wireless, format dintr-un dispozitiv Quick Wireless Connection USB şi un adaptor WiFi. Poţi proiecta din PC, laptop sau dispozitive inteligente, fără să mai ai nevoie de cabluri sau de instalarea unor programe ori aplicaţii suplimentare. Pentru funcţii precum adnotări în timpul prezentării sau proiecţia simultană a mai multor elemente poți folosi aplicaţia QPresenter Pro APP. Kitul Quick Wireless este un accesoriu standard pentru modelele MH680, MX666 şi MW665, însă poate fi achiziţionat separat şi utilizat împreună cu proiectoarele BenQ ce suportă funcţionalitatea wireless USB.

Kit-ul Quick Wireless este compatibil cu  dispozitive iOS şi Android prin intermediul aplicaţiei QPresenter Pro APP. Pentru Windows şi Mac soluţia este Quick Wireless Connection USB.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Logi Work Days în ediția de primăvară 2026 sau ce promoții găsești pe eMAG și Altex la periferice Logitech pentru productivitate și creație

Când am prezentat tastatura wireless cu panou fotovoltaic Signature Slim Solar+ vă spuneam că din 9 martie și până pe 20 ale aceleași luni Logitech va organiza campania Logi Work Days în ediția de primăvară. Acum, vedem că ofertele sunt deja afișate atât pe eMAG, cât și pe Altex, și putem să venim cu câteva…

Stick memorie USB Kingston IronKey Keypad 200 de 16GB – review (Criptare și securitate duse la un alt nivel!)

Nu cred să existe cineva care să aibă orice fel de computer și să nu aibă lângă el un fel de memorie externă. Da, cloud-ul este deja matur și răspunde mai tuturor nevoilor de stocare și acces de la distanță, însă o memorie fizică externă se dovedește extrem de necesară. Și sunt multe, foarte multe…

Tastatură wireless cu panou solar Logitech Signature Slim Solar+ – review (Adio grija bateriilor!)

Am mai spus de câteva ori, de fapt cam de fiecare dată când am mai prezentat câte un produs Logitech, că tastatura mea de zi cu zi este una MX Keys Mini, pe care o folosesc intens de puțin peste 4 ani. Am mai testat și alte tastaturi de la același producător în ultimul timp,…