Folosesc serviciile Orange de o bună perioadă de timp și de-a lungul timpului am și cumpărat produse aflate în promoțiile de Black Friday, în special accesorii ce se întâmplă de multe ori să aibă prețuri de-a dreptul excelente. Ideea este că nu doar la smartphone-uri veți găsi oferte bune, ci și la alte categorii de dispozitive vândute prin shop-ul online orange.ro. 

Am primit mai multe informații despre campania Black Friday 2023 la Orange și am să le punctez în materialul de față: 

  1. Până pe 31 octombrie se desfășoară o tombolă cu 100 de vouchere a 50 euro. Voucherele pot fi folosite în magazinul online Orange la achiziția sau reînnoirea unui abonament asociat cu un telefon de pe site-ul Orange. Voucher-ul este nominal și poate fi folosit de către altcineva față de cine a câștigat. Pentru a participa trebuie să fiți abonați la newsletter-ul Orange. Câștigătorii sunt aleși prin tragerea la sorți și vor fi contactați până pe 6 noiembrie 2023;
  2. Black Friday 2023 la Orange se desfășoară între 1 noiembrie – 30 noiembrie, o întreagă lună aveți la dispoziție pentru a vedea ofertele pregătite în magazinul online;
  3. Pe lângă reducerile la smartphone-uri veți descoperi promoții la obiecte conectate, gaming, tablete, smartwatch-uri, reduceri la abonamente mobile și servicii fixe etc;
  4. Punctele Orange Thank You valorează de 3 ori mai mult la utilizarea lor în magazinul online pentru comenzile ce conțin un telefon cumpărat cu prelungirea abonamentului pe 24 luni, iar transportul este gratuit pentru comenzile realizate online;

Sunt trei smartphone-uri mid-range anunțate pentru campania de Black Friday, cu reduceri de până la 175 euro: 

Toate trei sunt smartphone-uri cu raport preț / specificații atractiv, iar cu reducerea de până la 175 euro / aprox. 870 lei mi se pare că intră cu adevărat în segmentul best-buy. 

🔺Honor 90 este unul dintre smartphone-urile mid-range pe care Orange le scoate în fața cu ocazia Black Friday 2023

Honor 90 5G iese în evidență prin designul său, prin raportul display / corp de 90.8% și luminozitatea mare a ecranului (1600 nits în peak), punctează bine și în ceea ce privește autonomia – bateria de 5000 mAh are încărcare pe fir la 66W. Camera foto se bazează pe un senzor wide de 200 Megapixeli, iar stocarea este uriașă – 512 GB, de nu simți lipsa unui microSD dedicat. 

Samsung Galaxy A34 5G aduce un display Super AMOLED cu rată de refresh la 120Hz, cameră de 48 Megapixeli cu OIS + wide de 8 Megapixeli și macro de 5 Megapixeli, iar bateria de 5000 mAh îl ajută să obțină și până la două zile de autonomie. Are și certificare IP67 pentru contactul cu apa și praful (funcție mai rar întâlnită pe telefoanele din segmentul mid-range). 

Redmi Note 12 Pro mizează pe un OLED acoperit cu sticlă Corning Gorilla Glass 5, un procesor MediaTek Dimensity 1080 dezvoltat pe 6nm, cameră de 50 Megapixeli cu OIS + alți doi senzori de tip ultrawide și macro, iar bateria de 5000 mAh se încarcă pe fir la 67W (de la 0 – 50% în 15 minute). 

Nu uitați să vă înscrieți la tombolă, nu se știe de unde sare norocul, dar mai ales aruncați privirea pe ce a pregătit Orange de Black Friday de la 1 noiembrie și nu doar în secțiunea de smartphone-uri, ci și pe accesorii, gaming, obiecte conectate etc. Puteți folosi punctele acumulate și cine știe, de la a prinde un abonament la un preț promoțional și până la a cumpăra alte gadgets la prețuri cât mai bune, Orange ar putea fi o destinație câștigătoare în Black Friday-ul ce stă să înceapă. 

În același context aș vrea să vă amintesc și de AppCenter, o aplicație preinstalată pe telefoanele vândute de Orange (cel puțin cele din ultimii 2 – 3 ani). De aici puteți să instalați numeroase aplicații și servicii. Le găsiți mai ușor față de cum ar fi să le cautați în miliardele de aplicații din Google Play, spre exemplu și nici nu riscați să instalați o aplicație clonă etc. 

De ce este util AppCenter?

🔺Locul din care poți descărca aplicații în siguranță și tot acolo primeștii detalii exclusive despre cele mai noi reduceri, promoții etc

Pentru că aici sunt comunicate cele mai bune oferte și promoții de la Orange. Anumite oferte sunt comunicate exclusiv în AppCenter, Orange spune și de anumite surprize. Dacă vreți să aflați printre primii de ofertele pregătite de Black Friday, aici aveți primele informații. 

De fapt, putem rezuma simplu, AppCenter este cea mai simplă soluție spre a descoperi ofertele pregătite de Orange în eShop-ul său. 

O să actualizăm articolul cu cele mai bune oferte aduse de Orange în Black Friday 2023 și puteți în secțiunea de comentarii să ne transmiteți dacă ceva a fost de interes și pentru voi. 

Acest articol este susținut de către Orange. Ideile exprimate aparțin strict autorului. 

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.