Bolt s-a săturat de utilizatorii teribilişti şi introduce penalizări în folosirea trotinetelor electrice

/
/
28 iun. 23
/

Bolt anunţă o nouă formă de evaluare a comportamentului utilizatorilor de trotinete electrice, printr-o serie de funcționalități în aplicație. Acestea au rol de educare și caută să prevină situațiile în care utilizatorii conduc iresponsabil, parchează neregulamentar sau se deplasează în tandem pe aceeași trotinetă. La finalizarea fiecărei curse, comportamentul acestora este evaluat în funcție de trei componente: parcare, condus nesăbuit și deplasare în tandem.

Sau, dacă vreţi o traducere mai simplistă, Bolt s-a săturat de teribilişti şi pe bună dreptate. Trotinetele verzi trec prin adevărate torturi în unele cazuri, iar utilizatorii chiar nu au milă de ele.

Revenind la noua formă de evaluare, așa cum spuneam cele trei componente de analiză verifică dacă utilizatorul a parcat în mod corect, dacă a condus iresponsabil sau dacă s-a deplasat împreună cu o altă persoană pe trotinetă. În funcție de acestea, penalizările aplicate sunt următoarele:

🟢La prima abatere, utilizatorul este atenționat printr-o notificare;

🟢La a doua abatere, viteza maximă cu care poate conduce trotineta se modifică la 15 km/h;

🟢La a treia abatere, contul îi este suspendat temporar sau permanent, în funcție de gravitatea abaterii.

Sper doar să funcţioneze aceste penalizări, mai ales că nu îi opreşte nimeni pe utilizatori să îşi facă conturi noi.

Călin Leuștean, Micromobility Manager Bolt România, a declarat: „Parcarea responsabilă a trotinetelor electrice în spațiile publice și utilizarea lor în siguranță reprezintă o prioritate pentru Bolt. Continuăm să dezvoltăm noi tehnologii și funcționalități care au rolul de a îmbunătăți experiența utilizării trotinetelor, dar și de a preveni situațiile în care acestea sunt parcate neregulamentar, abandonate și conduse în mod iresponsabil. Dacă o trotinetă nu este folosită în mod corespunzător, imediat ce cursa este încheiată, utilizatorul primește o notificare pentru evaluarea comportamentului său, iar penalizările variază de la limitarea vitezei maxime de deplasare până la suspendarea temporară a contului.”

Noile funcționalități sunt disponibile pe modelele de trotinete electrice Bolt 4, operaționale în toate cele 15 orașe în care compania este prezentă cu serviciile de micromobilitate: București, Cluj-Napoca, Constanța, Oradea, Iași, Sibiu, Arad, Galați, Brașov, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Botoșani, Piatra Neamț.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 22.10.26 (cel mai ieftin televizor LG cu panel Mini LED și rată de refresh la 144Hz, laptop ASUS cu procesor Intel pe 2nm și certificare militară MIL-STD-810H, code in a box pentru Grand Theft Auto VI cu 10.000 precomenzi livrate până în 19 noiembrie etc)

Am selectat mai multe produse din oferta eMAG, iar printre ele se află și un cod pentru Grand Theft Auto VI cu posibilitatea de pre-load pentru joc din 12 noiembrie, iar din 19 noiembrie îl veți putea juca.

Airbus a construit o navă echipată cu 6 cilindri rotativi de 35 metri înălţime care o vor ajuta să se propulseze cu ajutorul vântului

Industria aviatică privește tot mai des spre ocean pentru a-și reduce amprenta de carbon. Noul cargo transatlanic construit de Airbus, nava Spirit of Toulouse, a fost dotată cu 6 cilindri rotativi uriași direct pe punte. Deși arată ca un proiect desprins din cărţi, mecanismul din spatele acestor turnuri de 35 de metri înălțime are la…

Getty Images, unul dintre cei mai mari furnizori globali de fotografii de stoc şi conţinut editorial, şi-a cerut falimentul

Lumea media și a industriei de conținut vizual trece printr-o perioadă dificilă, după ce Getty Images, unul dintre cei mai mari și mai vechi furnizori globali de fotografie de stoc și conținut editorial, a depus oficial cererea de intrare în faliment în statul Delaware, SUA.