Boxă portabilă Tronsmart Bang – review

15/04/2022

De obicei, atunci când vorbim despre boxe portabile sunt obișnuiți cu dispozitive compacte, ușoare, tocmai bune de luat peste tot cu noi. Însă există și o categorie de astfel de produse ce-și propun să ofere o putere, respectiv un volum maxim cât mai ridicate, deci este nevoie de dimensiuni și greutate ceva mai serioase spre a putea obține aceste caracteristici.

Tronsmart Bang face parte fix din acest segment de boxe portabile. Producătorul se referă la acest produs ca la unul tocmai bun pentru petreceri în aer liber, nu doar prin prisma puterii, cât prin faptul că dispune și de un sistem de iluminare ce poate fi sincronizat cu ritmul muzicii ce este redată prin difuzoare.

Specificații boxă portabilă Tronsmart Bang

  • 4 difuzoare active – 2 x mid-woofer + 2 x tweeter, 2 woofere pasive;
  • putere maximă de 60W;
  • răspuns în frecvență: 20 – 20.000 Hz;
  • conectivitate: Bluetooth 5.0 cu codec SBC, NFC, jack 3.5 mm Aux In, USB-C (pentru încărcare), USB-A (player de pe stick USB și alimentare la 5V / 1A), slot card microSD, funcție TuneConn Technology ce permite conectarea și sincronizarea redării a peste 100 boxe compatibile;
  • iluminare cu benzi LED, cu posibilitatea sincronizării pulsației luminii cu ritmul muzicii;
  • baterie de 10800 mAh, autonomie de până la 15 ore fără iluminare sau până la 8 ore cu iluminare activă;
  • dimensiuni: 361 x 183.4 x 150.3 mm (L x h x l);
  • greutate: 3.08 kg.

Design

Boxa portabila Tronsmart Bang

Am primit boxa în cutia de retail, în care am mai găsit un cablu USB-C la USB-A, unul cu jack de 3.5 mm la ambele capete și câteva pliante cu diferite informații.

Tronsmart Bang adoptă o formă de cilindru care dispune de un mâner serios în zona de sus. Mare parte din cilindru este acoperită cu țesătură textilă sub care este o grilă din plastic. Cele 4 difuzoare active sunt dispuse pe partea din față, respectiv pe partea pe care sunt butoanele și logo-ul producătorului. La capetele cilindrului se pot observa cele două difuzoare de tip pasiv, menite să genereze un bass mai pronunțat.

În jurul celor două drivere pasive este câte o bandă circulară luminoasă. O fâșie similară se întinde și pe mare parte din zona de jos a dispozitivului, dar urcă și puțin către capete.

Butoanele de control sunt dispuse către partea superioară a cilindrului, către dreapta. Toate sunt acoperite cu o singură bucată de cauciuc. Aici este și un LED de status.

Zona de conectivitate se află în spatele unui capac tot din cauciuc. Pentru a se asigura rezistența împotriva lichidelor și a prafului, conforme cu standardul IPX6, acest capac trebuie să fie închis ermetic.

Denumirea producătorului și logo-ul acestuia sunt vizibile pe mâner și pe o ”emblemă” aplicată în zona de jos a boxei, către dreapta.

Boxa se sprijină pe două ”picioare” reprezentate de două bucăți circulare din burete / spumă tare, suficient de generos dimensionate, dar care nu oferă o aderență dintre cele mai bune. În plus, mie îmi lasă impresia că nu se vor prezenta prea bine odată ce timpul va trece. Se poate să mă înșel.

Din punct de vedere al construcției, Tronsmart Bang se dovedește solidă, pare rezistentă. Materialele nu sunt cele mai bune calitativ, mă refer aici în special la plasticul folosit, ce lasă impresia de ieftin. Totodată, finisările nu sunt cel mai fin executate, unele muchii sunt ceva cam ascuțite, iar îmbinările puteau fi ceva mai atent realizate.

Sunet

Așa cum spuneam de la bun început, Tronsmart Bang este o boxă ce-și propune să atragă prin puterea oferită. Nu spun că a fost lăsată la o parte calitatea sunetului, ci doar că boxa vrea să-ți dovedească faptul că cei 60W promiși chiar sunt acolo.

Așa că hai să vă spun mai întâi cum stăm pe partea de volum maxim. Poate că nu-i tocmai de nivelul pe care îl aștepți de la cei 60W din fișa tehnică, dar intensitatea la 100% este cel puțin satisfăcătoare.

Pentru petreceri cu câteva persoane, ce se desfășoară înăuntru, într-o cameră de dimensiuni medii, de până la 25 mp, aș spune că este suficient. Nu vă va sparge timpanele, în niciun caz, dar volumul maxim se poate preta pentru petreceri în astfel de condiții.

Dacă ne gândim că Tronsmart Bang propune rezistență în fața pătrunderii lichidelor și a prafului, atunci putem concluziona că este pregătită pentru utilizarea și în spații deschise. Acolo, petrecerile nu aș spune că se pot desfășura cu muzica la un nivel suficient de ridicat pentru mulți. Dacă petrecerea presupune să asculți muzică stând la masă, atunci da, aș aprecia că este ok.

Oricum, pe partea de volum maxim, Tronsmart Bang se descurcă bine, fără însă a impresiona. Nu pot considera acest aspect drept un minus, cum nici nu-l voi trece la puncte pro.

Când ne referim la calitatea sunetului, atunci aș spune că este în același registru. Nu-i nimic care să te dea neapărat pe spate, nimic ce ar duce boxa către zona Hi-Fi, dar nici nu te va deranja sub nicio formă.

Bass-ul este destul de puternic, dar cred că se putea mai bine. Există posibilitatea de a activa modul Deep Bass din aplicația dedicată și cu asta se mai rezolvă din problemă. Totuși, oricât de puternice, frecvențele joase nu sunt pe atât de bine conturate, de adânci. Un bass plăcut, dar care nu generează un impact masiv.

Frecvențele medii sunt corect redate. Nu sunt nici ele cele mai clare cu putință, cel mai bine separate pe fiecare spectru, dar nici nu aș putea spune că strică vreo melodie.

Înaltele sunt și ele în linie cu celelalte frecvențe. Suficient de bune, fără a te impresiona în vreun fel.

La volum maxim apar ceva distorsiuni, pentru a păstra calitatea în limite optime recomand să nu treci de 90% din potențial.

Analizat la modul general, sunetul oferit de Tronsmart Bang nu este rău deloc, nu ai de ce să te plângi, dar nici nu te poți aștepta să-ți ”gâdile” urechile. 

Genurile muzicale preferate de Tronsmart Bang sunt cele dinamice, gen hip hop, house, dance, pop. Nu se descurcă cel mai grozav cu rock-ul sau altceva mai complicat și nici muzica de ambient nu este cea mai bine redată, lipsind finețea necesară.

Conectivitate

Boxa portabila Tronsmart Bang

Aici, Tronsmart Bang se dovedește destul de capabilă. Bluetooth avem doar în versiunea 5.0, dar există tag NFC pentru conectarea în doar un pas cu dispozitivele compatibile. Conexiunea Bluetooth este stabilă și se menține astfel până la distanțe chiar și de 20 de metri, în câmp deschis. Cu un perete între sau alte obstacole, evident că pot apărea deconectări și la mai puțin de 10 metri.

Pe partea de conexiune prin contact direct, Tronsmart Bang pune la dispoziție un port USB-A în care poți introduce un stick de memorie cu muzică, dar care oferă și alimentare pentru alte dispozitive, boxa devenind astfel și un power bank.

Mai avem și un jack de 3.5 mm cu rol de intrare Aux, dar și un slot pentru carduri de memorie microSD, de pe care boxa poate reda muzică fără a fi nevoie de alt gadget.

Portul USB-C poate fi folosit doar pentru încărcarea bateriei integrate.

O funcție extrem de interesantă mi se pare cea TuneConn Technology care se pare că permite conectarea a peste 100 de boxe compatibile cu această tehnologie, ce vor fi sincronizate spre a genera un sunet extrem de puternic. Nu am avut alt dispozitiv compatibil TuneConn ca să încerc această funcție, dar mi se pare folositoare dacă vrei să ”împrăștii” mai multe astfel de boxe spre a primi un sunet din toate direcțiile.

Pentru a face setări ceva mai avansate, poți descărca gratuit aplicația Tronsmart din maginele Google Play Store sau Apple App Store. Aplicația este simplă, nu oferă extrem de multe setări, reglaje sau opțiuni, dar mi se pare suficient pentru un astfel de dispozitiv.

Capturi de ecran din aplicația Tronsmart pentru Android:

Aplicația își pune la dispoziție câteva moduri pentru egalizator, te lasă să reglezi într-o anumită măsură modul de iluminare și… cam atât pe partea de setări mai importante.

Autonomie

Bateria de 10800 mAh ar putea părea corect dimensionată pentru o astfel de boxă. Din fișa tehnică sunt promise până la 15 ore de redare continuă la circa 50% din volumul maxim, fără iluminare. Cu iluminare, în aceleași condiții, boxa va rezista aproximativ 8 ore între încărcări.

Din testele mele, cifrele din dreptul autonomiei sunt ceva cam optimiste. Cu iluminarea activă poți prinde mai degrabă vreo 5 ore, la jumătate din intensitatea maximă, în timp ce cu luminile oprite te poți duce către 8 – 9 ore. Cifrele mi se par mulțumitoare, doar că cele oficiale te pot duce în eroare.

Preț

Boxă portabilă Tronsmart Bang600 de lei pe eMAG. Același preț este afișat și pe GeekMall.ro, unul dintre partenerii tradiționali ai Tronsmart din țara noastră.

Concluzii

Boxa portabila Tronsmart Bang

Tronsmart Bang convinge prin ceea ce oferă, însă aș aștepta ceva promoții ca să o pot recomanda fără rezerve. Nu este rea deloc din nicio direcție, dar ca să simți că ai făcut o afacere ar merita o reducere de preț de 10 – 15%.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru boxa portabilă Tronsmart Bang:

PRO

  • construcție solidă, rezistență împotriva pătrunderii lichidelor și a prafului conformă cu standardul IPX6;
  • iluminarea este de efect și poate fi sincronizată cu ritmul muzicii;
  • funcția TuneConn Technology îți permite să conectezi și să sincronizezi redarea a peste 100 de boxe compatibile.

CONTRA

  • ”picioarele” pe care se sprijină boxa sunt dintr-o spumă tare ce nu oferă o aderență corectă pe unele suprafețe, mai ales când bass-ul ”răsună” în difuzoare sunt șanse ca dispozitivul să ”plece” din locul lui, în plus acest material îmi lasă impresia că nu va rezista cel mai bine în timp.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.