Brandul de gaming Pulsar a lansat comercial un mouse care îţi răcoreşte palma (sesiunile lungi de jocuri vor fi astfel mai relaxante)

Hardware
/
/
17 iul. 26
/

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar în zilele calde de vară, dacă stau la calculator, îmi transpiră foarte mult palmele, tocmai de aceea prefer serile mai răcoroase pentru activitate sau o încăpere răcită cu ajutorul unui aer condiţionat.

Unii oameni au această problemă şi în sesiunile lungi de gaming, iar pentru ei şi nu numai, brandul de gaming sud-coreean Pulsar a lansat comercial un mouse care îţi răcoreşte palma. Acesta se numeşte Pulsar Feinmann F01 Noctua Edition şi include un mic ventilator Noctua NF-A4x10 5V PWM cu cinci trepte de viteză (suficiente cât să îţi menţină palma uscată chiar şi în cele mai călduroase condiţii).

Pulsar Feinmann F01 Noctua Edition este un mouse ce atinge 42K DPI, are switch-uri optice ce îi oferă o rezistenţă sporită de până la 80 de milioane de apăsări şi cântăreşte 73 de grame (se observă prezenţa acelui ventilator, este greu).

Lansarea oficială va fi făcută pe 21 iulie, atunci când vom afla şi preţul acestui device (se estimează că el va costa undeva în jurul a 200 de dolari).

Cât despre Pulsar, acest brand sud-coreean a fost fondat în 2020 (deci este relativ tânăr), iar strategia sa este aceea de a lansa echipamente de performanţă sportivă (eSports) la preţuri corecte, fără însă a face compromisuri la nivel tehnologic. Pagina oficială pentru Europa poate fi accesată aici.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Laptop gaming Acer Nitro V 15 (ANV15-A31) – prezentare

Acer Nitro V 15 face parte din seria de laptopuri de gaming accesibile ale producătorului, cea care încearcă să aducă performanță de joc fără să ajungă la prețurile modelelor Predator. Laptopul pe care îl am în față este cu cod ANV15-A31, cu o configurație cu procesor AMD Ryzen 5 150, placă video NVIDIA GeForce RTX…

Roborock anunță trei valuri de oferte de Black Friday la Altex, între 29 octombrie și 18 noiembrie

Roborock a anunțat că vor fi trei valuri de reduceri pentru Black Friday la Altex, între 29 octombrie și 18 noiembrie 2026. Gama include aspiratoare robot care aspiră și spală podelele, roboți cu stații multifuncționale care se ocupă singure de o parte din întreținere, precum și aspiratoare verticale cu spălare. În fiecare perioadă sunt puse…

Orange România a testat în premieră naţională conectivitatea de 40 Gbps (următoarea generaţie de internet prin fibră optică)

Orange România lucrează deja la viitor şi pregăteşte vitezele de internet necesare tehnologiilor ce vor urma. Operatorul portocaliu ne-a informat recent că a testat în premieră naţională conectivitatea de 40 Gbps, următoarea generaţie de internet prin fibră optică.