Bursa zvonurilor: Meizu MX5 din 30 iunie

/
/
20 iun. 15
/

Meizu a trimis invitațiile de presă pentru lansarea noului său smartphone de top, Meizu MX5. Pe 30 iunie aflăm detaliile oficiale, prețul de comercializare și debutul în stocurile magazinelor de profil. 

Câteva din specificațiile lui Meizu MX5 au ieșit la iveală pe site-urile și blogurile de tehnologie. MX5 adoptă o carcasă metalică de tip unibody, display de 5.5 inch cu rezoluție la 1080p, procesor MediaTek 6793 de tip octa-core la 2.3 GHz, 3 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB.

Meizu-MX5

Meizu MX5 – prima imagine din kitul de presă scapată în online;

Bateria lui Meizu MX5 ar fi de 3150 mAh, camera principală de 20 Megapixeli și frontală de 3 Megapixeli. Rulează custom ROM-ul Flyme OS bazat pe Android 5.0 Lollipop. Din primele randări de presă pare a fi un iPhone 6 Plus cu mici retușuri. Mă rog, Flyme OS ca interfață grafică amintește direct de iOS, faptul că acum s-au inspirat de la iPhone 6 Plus nu este chiar un element neașteptat.

Meizu renunță la formatul 16:10 și rezoluțiile atipice spre mai conformistul 16:9 și un panel AMOLED FHD vs IPS la generația anterioară. Grosimea lui Meizu MX4 nu ar trece de 7.9 mm.

MediaTek investește în Meizu și mă aștept la o evoluție frumoasă a acestui brand, la Meizu MX5 mă aștept la un raport preț / specificații care să impresioneze, peste rivalul Xiaomi Mi-4.

Sursa: GizChina.com
Categorii: Smartphone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.