Campania “Stop Hate for Profit” ia amploare. Peste 160 de companii au anunţat că nu vor mai cumpăra publicitate pe reţelele de socializare

/
/
29 iun. 20
/

Mai multe asociaţii din Statele Unite ale Americii au demarat o campanie împotriva reţelelor de socializare, una prin care se doreşte eliminarea mesajelor ce discriminează şi dezinformează. Totul a plecat de la scandalul generat de moartea lui George Floyd, iar campania este promovată sub titulatura “Stop Hate for Profit”.

Iniţial protestele şi acţiunile de boicotare au fost realizat de utilizatorii simpli şi chiar de o parte dintre angajaţii companiilor din spatele reţelelor de socializare, însă pentru că efectul generat nu a adus rezultate, oamenii au solicitat ajutorul companiilor care investesc sume importante în reclame pe reţele precum Facebook, Instagram, Twitter etc.

Răspunsul a venit mai lent, însă acum se pare că această campanie ia amploare. Până azi au răspuns peste 160 de companii din Statele Unite ale Americii, cele mai importante fiind Verizon, Unilever, Starbucks, Coca-Cola, PepsiCo, Honda, Hershey’s sau Diageo. Toate acestea au suspendat pe o perioadă de minim 30 de zile cumpărarea de publicitate pe platformele de socializare, în special pe Facebook (cea mai afectată de acest boicot).

Interesant este că această acţiune ar putea depăşi graniţele Statelor Unite ale Americii. Organizatorii campaniei “Stop Hate for Profit” vor solicita curând şi companiilor importante din Europa să se alăture acestui boicot, iar următorul pas ar putea fi chiar un boicot global.

De cealaltă parte, Facebook a recunoscut duminică că mai are multe de făcut și că se asociază cu asociații pentru drepturile civile și experți pentru a dezvolta mai multe instrumente pentru a combate ura. Facebook a arătat că investițiile în inteligența artificială i-au permis să descopere 90% din limbajul care răspândește ura înainte ca acesta să fie raportat de utilizatori.

Ce părere aveţi de această campanie “Stop Hate for Profit” ?

Sursa: profit.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile și tablete HONOR ce va primi update la MagicOS 11 bazat pe Android 17 – calendarul de update oferit oficial

HONOR a oferit calendarul de update la MagicOS 11 ce a fost dezvoltat pe Android 17, iar lista de telefoane mobile și tablete o descoperiți în rândurile următoare.

Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium

Potrivit unui nou raport al presei americane, Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium.

Ce nu-ți spune nimeni despre alegerea primelor jocuri ca începător

Alegerea primului joc poate părea mai importantă decât este în realitate. Un începător învață comenzile, își găsește un ritm confortabil și decide cât timp poate aloca jocului. Ofertele recente ale platformelor indică un tipar de acces ușor de observat: bibliotecile cu selecții limitate, versiunile de probă și achizițiile clar definite coexistă acum cu magazinul digital…