Când ajunge Samsung GALAXY Note 7 în România?

/
/
2 aug. 16
/

Evenimentul Unpacked dedicat lansării lui Samsung GALAXY Note 7 are loc în această după-amiază, de la 18.00 – detalii într-un articol  separat. 

Astăzi au fost trimise și invitațiile de presă pentru lansarea națională a celui mai nou produs din familia GALAXY. Pe 9 august urmează a intra în contact cu GALAXY Note 7, a-i face un prim hands-on.

Presupun că săptămâna viitoare se deschid și precomenzile, iar primele unități urmează a fi trimise până la sfârșit de august, cel mai târziu la început de septembrie.

Până la Samsung GALAXY Note 5, compania sud-coreeană își făcuse un obicei din a anunța phabletul Note în cadrul IFA Berlin. Tradiția pare a fi preluată de către Huawei ce pregătește lansarea lui Huawei Mate 9 în cadrul târgului de tehnologie berlinez, o să relatez de la fața locului.

Samsung-GALAXY-Note-7

Cred că au gândit o lansare în august spre a avea un avans față de iPhone-urile Plus ale Apple. Până când Apple aduce smartphone-urile sale, deja GALAXY Note 7 primește debut comercial, recenzii, buzz suficient în spațiul online. De aici și ideea Samsung de a se mișca mai repede, de a fi cu un pas în fața rivalului său din zona premium.

Cum Samsung și Apple se bat pe marketshare-ul din liga premium s-ar putea să vedem cum un jucător chinez se ridică precum Făt-Frumos și le fură pozițiile fruntașe. Știți voi la cine mă refer. :)

Update: Samsung GALAXY Note 7 urmează a fi listat la precomandă de către Vodafone în perioada 16 – 30 august. Presupun că livrările pornesc din 1 septembrie. 

Categorii: Smartphone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.