Când se lansează Nothing Phone (2a) ?

/
/
13 feb. 24
/

Deşi iniţial se spunea că Nothing Phone (2a) va fi lansat în cadrul MWC Barcelona 2024, se pare că lucrurile nu vor sta astfel.

Compania a postat de curând un clip despre viitorul device, un video în care ni se explică cum au ajuns la produsul final. Prin intermediul acestei filmări aflăm şi când va fi prezentat oficial smartphone-ul, data aleasă de compania britanică fiind 5 martie.

httpvh://youtu.be/fUcq6m9NYwA

O altă informaţie interesantă este aceea că Nothing Phone (2a) va fi mai ieftin la lansare decât a fost Nothing Phone (1). Cel din urmă a avut un preţ de plecare în Europa de 469 euro, astfel că ne aşteptăm ca Nothing Phone (2a) să fie poate chiar sub 400 de euro. Rămâne de văzut.

Cât despre ce aşteptări hardware să avem de la device, avem deja o listă de specificaţii foarte probabile:

  • ecran AMOLED de 6.7 inci cu rezoluţie de 2412 x 1084 pixeli şi rată de refresh la 120Hz (producător BOE);
  • procesor MediaTek Dimensity 7200 de tip octa-core realizat pe 4nm + Arm Mali-G610 MC4 GPU;
  • 8 / 12 GB RAM şi 128 / 256 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto dublă cu senzor wide Samsung S5KGN9 de 50 Megapixeli + senzor ultrawide Samsung S5KJN1 de 50 Megapixeli;
  • cameră frontală de 16 Megapixeli cu senzor Sony IMX615;
  • baterie de 4290 mAh cu încărcare rapidă la 45W.
Sursa: phonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.