Capitala României ar putea avea în curând un sistem de semafoare controlat cu inteligenţa artificială (există totuşi o mare problemă)

gAuto
/
/
15 feb. 26
/

Traficul din Bucureşti este unul aglomerat, asta o ştie toată lumea şi nu mai este o surpriză pentru nimeni, tocmai de aceea sunt necesare soluţii din cele mai moderne pentru fluidizare.

S-ar părea că o primă opţiune pusă pe masă de Primăria Municipiului Bucureşti este aceea de implementare a unui sistem de semafoare controlat cu inteligenţa articială. Proiectul vizează peste 500 de intersecţii şi treceri de pietoni din oraş, iar punerea în practică se va face în 4 mari etape:

  • amenajarea centrului de comandă, la parterul clădirii unde funcţionează Centrul Integrat Municipal pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti;
  • modernizarea a 92 de intersecţii şi treceri de pietoni;
  • modernizarea a 185 de intersecţii şi treceri de pietoni;
  • modernizare a 270 de intersecţii şi treceri de pietoni.

În ce vor consta aceste modernizări?

Intersecţiile şi trecerile de pietoni vor fi dotate cu senzori magnetometrici în asfalt şi pe stâlpi, cu camere video de ultimă generaţie, cu automate de dirijare a circulaţiei şi cu butoane şi dispozitive acustice pentru pietoni.

Tot acest hardware va fi controlat de un sistem complet de inteligenţă artificială, unul care va sincroniza semafoarele, va ajusta timpii de semaforizare în timp real, în funcţie de trafic, va prioritiza transportul în comun etc.

Sună bine, nu?

Acum hai să vă zic şi problema. Momentan nu sunt bani. Costul acestui proiect este de aproape 52 de milioane de euro şi se caută fonduri europene (studiile de fezabilitate nu sunt încă gata, mai durează şi ele puţin).


Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.