Cât ar putea costa Xiaomi Mi 11 Lite în Europa şi o estimare pentru România

/
/
14 mart. 21
/

Săptămâna aceasta a debutat pe plan local flagship-ul Xiaomi Mi 11. Colegul meu Emil a făcut deja un hands-on cu telefonul, iar cei interesaţi îl pot achiziţiona la preţuri ce pornesc de la 3599 lei.

Producătorul chinez va lansa foarte curând şi varianta Lite a acestui smartphone, modelul Xiaomi Mi 11 Lite. Terminalul va păstra mare parte din estetica Xiaomi Mi 11, însă va veni cu specificaţii hardware ceva mai modeste:

  • display Super AMOLED de 6.55 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh de 120Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 775G;
  • 6 / 8 GB RAM + 64 / 128 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto triplă cu senzor principal de 64 Megapixeli + 8 Megapixeli ultra-wide + 5 Megapixeli pentru adâncimea de câmp;
  • conectivitate 5G, cititor de amprente lateral, Wi-Fi ac, NFC;
  • baterie de 4150 mAh cu încărcare rapidă la 33W;
  • Android 11 cu interfaţa MIUI 12.5;
  • dimensiuni 160.53 x 75.72 x 6.81 mm.

Au apărut şi primele zvonuri legate de preţ, astfel că Xiaomi Mi 11 Lite ar putea costa în Europa:

  • 349 euro varianta cu 6 GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare;
  • 399 euro varianta cu 6 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare.

În România preţurile s-ar traduce astfel:

  • 1699 lei varianta cu 6 GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare;
  • 1949 lei varianta cu 6 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare.
Sursa: gsmarena.com
Categorii: Xiaomi
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Când se lansează Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max în Europa / România?

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max sunt două smartphone-uri premium lansate oficial în China pe 23 septembrie. Aşa cum era de aşteptat, cele două device-uri vor ajunge în curând şi la nivel european, inclusiv în România.

Şi Xiaomi pregăteşte un smartphone cu ecran lat, noua tendinţă din industrie

Piața smartphone-urilor a fost dominată ani la rând de formate tot mai înalte și mai înguste, ajungându-se la rapoarte alungite cum ar fi 20:9 sau 21:9, gândite să asigure o prindere ușoară în mână, dar care îngreunau cititul textului sau tastarea cu ambele mâini.

Black Friday 2026 la Xiaomi aduce Xiaomi 15T la 1799.99 lei, REDMI 15 5G la mai puțin de 1000 de lei și un aspirator robot la 649.99 lei

Xiaomi România a ales să întindă campania de Black Friday pe aproape toată luna noiembrie. Ofertele sunt valabile între 6 și 30 noiembrie 2026, exclusiv online, pe mi.com/ro, și în magazinul fizic Xiaomi Store din ParkLake Shopping Center, în București. Stocurile sunt limitate, iar disponibilitatea produselor se actualizează în timp real. Pagina campaniei Black Friday…