Hardware
TOP 5: Produse interesante din portofoliul Razer și CONCURS
Razer este o companie cunoscută pentru accesoriile sale de gaming. În 2018 am și testat câteva produse de la compania americană (apropo, au pornit la drum în 2005).
PRO şi CONTRA pentru OnePlus 6T. Merită sau nu investiţia ?
OnePlus nu este o companie care să aibă puterea celor de la Samsung, Huawei sau Apple şi nici pe departe capacitatea de producţie a celor 3 giganţi, însă viziunea sa de a face lucrurile să meargă este apreciată de mai toată lumea.
Ce aşteptări au specialiştii pentru piaţa smartphone-urilor pliabile + analiză Samsung GALAXY F
Specialiştii din întreaga lume aşteaptă cu nerăbdare lansarea noilor generaţii de smartphone-uri pliabile, iar analiştii din Coreea de Sud au realizat un studiu despre impactul pe care l-ar putea avea aceste device-uri în industrie.
Un român consumă în medie peste 28 GB pe internet în fiecare lună
ANCOM a publicat un raport valabil pentru primele şase luni ale anului 2018, raport care cuprinde informaţii despre consumul mediu de internet al unui român.
MediaTek Helio P90 – un nou procesor mid-range cu pretenţii premium
MediaTek Helio P90 este cel mai nou şi mai puternic procesor al companiei taiwaneze. Chiar dacă nu rivalizează cu procesoarele high-end de la ceilalţi producători, MediaTek Helio P90 va fi destul de utilizat în 2019 pe smartphone-urile mid-range cu pretenţii.
Comisia Europeană investighează propunerea de achiziţie a Liberty Global (UPC) de către Vodafone
Se pare că achiziţia operaţiunilor Liberty Global din Cehia, Germania, Ungaria şi România (UPC) de către Vodafone nu este atât de sigură precum părea până acum. Comisia Europeană are câteva semne de întrebare legate de o posibilă creştere a preţurilor şi de o posibilă reducere a opţiunilor de alegere pentru consumatori după preluare, astfel că…
OnePlus 6T McLaren Edition – smartphone ediţie limitată cu încărcare de la 0 la 50% în 20 de minute
OnePlus 6T McLaren Edition a fost anunţat oficial de către producătorul chinez, însă deja de câteva zile acest smartphone nu mai reprezenta o enigmă pentru noi. Toate informaţiile scăpate în presa de specialitate s-au confirmat, astfel că principalele noutăţi aduse de această ediţie limitată sunt:
Blu-ray Writer extern LG BP55EB40 – review
Îmi aduc aminte cum prin 2002 - 2003, când eram student (da, sunt bătrân), era în floare ”traficul” cu CD-uri și DVD-uri cu filme, jocuri, muzică. Făceam schimb, împrumutam, primeam sau ofeream tot ce prindeam, fiindcă… asta era moda pe atunci. Acum, totul se face on-line, transferurile sau păstrarea este în cloud, iar asta a…
Votul cititorilor Gadget.ro: Etapa finală – Cel mai bun smartphone din 2018
Ajungem în etapa finală și pentru Cel mai bun smartphone din 2018 în accepțiunea cititorilor Gadget.ro.
Votul cititorilor Gadget.ro: Etapa finală – Cel mai bun smartphone mid-range din 2018
Au fost înregistrate 981 de răspunsuri în etapa preliminară. Acum trecem în etapa finală pentru Cel mai bun smartphone mid-range din 2018.
Cadouri de sărbători cu reduceri de până la 70% din partea Spy Shop
Nu doar sărbătorile de iarnă și perioada din preajma Crăciunului aduc oferte interesante, frumos pregătite și asortate cu specificul sezonului.
Valoarea pieței de telefoane mobile în România pe 2018 – 1 miliard euro?
Sfârşitul de an vine şi cu câteva date interesante pentru segmentul telefoanelor inteligente din România. Conform celor de la zf.ro în primele 10 luni s-au vândut în ţara noastră peste 3 milioane de smartphone-uri cu un preţ mediu de 1000 lei / unitate.
OnePlus 6T McLaren Edition – primele imagini şi care sunt noutățile
Peste doar 3 zile producătorul chinez OnePlus va anunţa oficial ediţia limitată OnePlus 6T McLaren Edition. După cum ne sugerează şi numele, acest smartphone va fi realizat în colaborare cu echipa de Formula 1 McLaren, iar întreaga strategie de marketing se desfăşoară în jurul cuvântului “Speed”.
Votul cititorilor Gadget.ro – Cel mai bun smartphone din 2018
Închei sesiunea de votare pe 2018 prin chestionarul ce sunt sigur că va strânge cele mai numeroase comentarii - cel mai bun smartphone.
Votul cititorilor Gadget.ro – Cel mai bun smartphone mid-range din 2018
Smartphone-urile mid-range au fost la mare căutare în 2018 și asta pentru că atenția clienților s-a dus spre produse cu specificații mai bune. Raportul preț / specificații a transformat telefoanele mid-range în alegerea a multe persoane.
Votul cititorilor Gadget.ro – Cel mai bun producător de telefoane mobile în 2018
Smartphone-ul a devenit un gadget de tip all-in-one, iar bugetul dedicat achiziției unui telefon mobil a crescut substanțial în ultimul an.
Votul cititorilor Gadget.ro – Cel mai bun operator de telecomunicații în 2018
Cred că este și unul dintre chestionarele cu cele mai multe răspunsuri primite de-a lungul timpului și asta pentru că fiecare dintre noi are o opinie, o impresie, un feedback legat de un operator de telecomunicații.
Votul cititorilor Gadget.ro – Cel mai bun producător de laptopuri în 2018
Piața de laptopuri aș spune că a și-a revenit în 2018. Laptopurile de gaming sunt pe val, iar valoarea medie a unui laptop vândut pe plan local a crescut și asta în contextul în care mai orice client își dorește: un laptop bun.
Votul cititorilor Gadget.ro – Cel mai bun producător de televizoare în 2018
2018 este anul în care am testat cele mai multe televizoare, iar Darius Pană a reușit a găsi un algoritm de testare care să evidențieze diferențele, punctele PRO și CONTRA.
Votul cititorilor: Cel mai bun producător de routere wireless în 2018
Conexiunile cu viteze gigabit sunt puse în valoare de un router performant. Adaug în context și faptul că avem din ce în ce mai multe produse conectate (smartphone, PC, laptop, cameră IP, televizor etc).
ASUS ROG Phone – primele impresii
ASUS ROG Phone a ajuns în magazinele online românești. Îl găsiți la PCgarage în ediția cu 8 GB RAM și 128 GB stocare la 4299 lei.
TOP 5: Motive pentru care merită să alegi televizoarele Samsung QLED 2018
Gama QLED 2018 de la Samsung aduce clientului tot ce are mai bun de oferit gigantul sud-coreean în materie de televizoare în acest moment. Sunt sigur că în doar câteva săptămâni vom vedea noua serie pregătită pentru 2019, deocamdată m-am gândit să aduc în față 5 motive pentru care eu consider că merită pe deplin…
Digi 4K şi Film Now (fostul Digi Film) vor fi oferite contra cost abonaţilor din 1 februarie 2019
Digi (RCS & RDS) a anunţat că testele pentru postul de televiziune Digi 4K se vor finaliza pe 31 ianuarie 2019. Începând cu ziua imediat următoare, adică din 1 februarie, prima televiziune în format Ultra HD din România va fi oferită abonaţilor ca o extraopţiune pentru abonamentul de cablu TV digital şi va costa 5…
Huawei Mate 20 Pro și ce știe la nivel de cameră foto și video
Huawei Mate 20 Pro este flagship-ul companiei chineze până la debutul seriei P. Smartphone-urile din seria P impresionează de obicei prin funcțiile aduse la nivel de cameră foto și video, dar aș spune că și Mate 20 Pro se descurcă cel puțin la fel de bine și luptă de la egal la egal cu dispozitivele…
ASUS a lansat în România căștile de gaming ROG Delta QUAD DAC pe USB Type-C și noi periferice în gama TUF
ASUS a prezentat pe 5 decembrie 2018, în cadrul unui eveniment restrâns, noi periferice de gaming. Capul de afiș a fost reprezentat de căștile ASUS ROG Delta cu conectivitate USB Type-C, în timp ce despre noua serie TUF Gaming am aflat că va înlocui seria Cerberus, situată în gamă sub cea ROG.