Câteva idei legate de Windows 8.1

/
/
4 feb. 14
/

Trebuie să recunosc că nu am testat Windows 8.1 până zilele trecute când am făcut acest update pentru laptopul Maguay sosit la review. Sunt utilizator de Windows 7, iar tile-urile și modul de organizare a Windows 8 cu Modern UI scos în față nu le-am considerat suficient de puternice spre a mă forța să fac pasul spre noua versiune a sistemului de operare powered by Microsoft.

Știți că Microsoft în Windows 8 s-a gândit în special prin intermediul interfeței grafice să fie pe placul celor care au laptopuri sau desktop PC-uri cu display tactil. Totuși, pe mine mă interesează cât de productiv sunt pe respectivul OS și la fel ca mine au mai fost multe alte persoane care nu au renunțat la modul clasic de control al unui PC: mouse și tastatură. Utilizez un laptop ASUS U36S conectat la două monitoare cu tastatură și mouse dedicate pentru un plus de viteză și operabilitate. Când finanțele îmi vor permite voi face pasul spre un Intel NUC, dar asta-i altă discuție.

Procesul de update de la Windows 8 la Windows 8.1 durează destul de mult. Pentru a descărca update-ul au trecut aproximativ două ore. Procesul în sine de update nu durează așa mult, în jur de 15 minute. Presupun că la update contează și specificațiile PC-ului, notebook-ul Maguay impresiona din acest punct de vedere.

Ce mi-a plăcut la Windows 8.1?

1. Butonul de start revine în colțul de la bază. Microsoft a ascultat de doleanțele utilizatorilor și readuce un fel de buton de start ce permite trecerea rapidă între modul desktop și interfața cu tile-uri. Mult mai ușor ai acces și în zona de setări, în colțul opus butonului de start din partea superioară este suficient să duci mouse-ul și intri în meniul specific.

2. Windows Store-ul este mult mai animat, aplicații interesante la orizont. Față de începuturile Windows 8 acum sunt aplicații dedicate pentru Facebook, Twitter, YouTube, Flipboard etc. Sunt și jocuri ce au scris istorie pe mobil în genul Asphalt 8. Îmi dau seama că Microsoft impulsionează comunitatea dezvoltatorilor de aplicații să-și porteze aplicațiile și în magazinul de apps din Windows 8 Store.

3. Plus de viteză în interfață, browsing, aplicații. La Windows 8 aș spune că erau momente în care interfața se mișca ușor de tot în reluare, abia perceptibilă situația. Deranja după mai multe ore de utilizare. Acum ai parte de viteză în UI, niciun pic de lag. Mă rog, contează și specificațiile PC-ului / notebook-ului.

Microsoft este pe calea cea bună și ultimele zvonuri relevă concentrarea lor pe optimizarea butonului de start și scoaterea live tile-urilor din centrul atenției. Asta pentru că majoritatea utilizatorilor nu le găsesc utile.

Categorii: Software, Windows
Cuvinte cheie: microsoft, Windows 8.1
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini dacă există riscul ca dezvoltarea inteligenţei artificiale să elimine rasa umană şi când s-ar putea întâmpla acest lucru

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

Agenţii AI au deja capacitatea de a-şi dezvolta propriul limbaj, iar acesta devine atât de complex, încât oamenii nu îl mai pot înţelege

Bănuiesc că aţi citit ce se întâmplă în lumea AI în prezent, mai multe voci importante ieşind în faţă şi confirmând că pentru a controla evoluţia viitoare, trebuie încetinit ritmul de dezvoltare al acestei tehnologii.

Activează varianta genuine de Windows 11 și Office 2024 sau Office 2021 la prețuri cu adevărat mici

În articolul de față descoperiți oferte cu adevărat atractive pentru activarea Windows 11 și Office în diferite iterații. Aveți parte și de garanție & suport din partea shop-ului ce le comercializează.