Ce branduri no name de telefoane mobile cunoașteți din China?

/
/
27 nov. 14
/

Mă uitam mai zilele trecute prin oferta unui shop online chinezesc și am rămas uimit câte mărci de telefoane și tablete sunt listate. Majoritatea sunt necunoscute în Europa, deși au fost cazuri când am citit comenatrii de-ale voastre legate de diverse gadgets cumpărate și raportul preț / specificații s-a dovedit corect.

Lenovo nu este un brand necunoscut, dar telefoanele Lenovo au debutat în țara noastră din 2014 și pe site am primit feedback legat de unele modele încă de acum 1 – 2 ani de zile. Globalizarea ajută la o răspândire rapidă, mai ales că se oferă livrare gratuită către orice colț al planetei.

Am selectat câte branduri și am scris câteva cuvinte, în funcție de impactul avut cu produsele companiei respective. Trebuie să specific că primele 4 companii sunt de top, jucătorii cu oarecare vechime sau cu impact global pe ultimul an.

1. Xiaomi – am testat Xiaomi Mi-3, Xiaomi Redmi 1s și urmează Xiaomi Mi-4 din acest weekend. Nu mai are nevoie de nicio introducere, jucătorul momentului. Citeam că și-au regândit expansiunea globală, în sensul că preferă politica pașilor mărunți. În 2015 vor continua expansiunea în India și Indonezia (India – 1.2 miliarde locuitor, Indonezia – peste 250 milioane locuitori);

2. Lenovo – pentru prima dată le-am văzut telefoanele la IFA Berlin 2013 & MWC Barcelona 2014. Nu am avut oportunitatea să testez vreun device, m-am limitat la câteva hands-on-uri făcute la MWC 2014. Lenovo Vibe X2 este cel mai nou smartphone adus în țara noastră. Mă aștept ca Lenovo să transfere o parte din expertiza acumulată pe laptopuri și spre piața de telefoane mobile, la un preț mai competitiv pe meleagurile autohtone;

3. Huawei – este un jucător global ca și Lenovo, am testat câteva telefoane Huawei și Ascend Mate 7 așteaptă cumințel să primească un material de tip recenzie. Mi-aș dori să renunțe la Emotion UI, unul dintre cele mai slabe launchere încorporate pe un smartphone Android;

4. ZTE – la un moment dat am avut un ZTE la review din partea ASBIS România. ZTE Grand X In îl mai am prin casă, a fost un telefon destul de rezistent, unul dintre primele telefoane Android cu procesor Intel. Din păcate, ZTE nu mizează prea tare pe piața românească și multe telefoane interesante rămân pe meleagurile asiatice.

5. Coolpad – cel mai cunoscut smartphone produs de ei în România a rămas Orange Nivo. Au o întreagă gamă de telefoane prin China, șanse minime ca în următoarea perioadă să le aducă și în Europa.

6. THL TCL*  – compania din spatele Alcatel ce comercializează telefoane Android și sub brand propriu în țara de baștină. Nu am avut ocazia să văd un THL pur ci de-a lungul timpului s-a întâmplat ocazional să testez câte un Alcatel (telefoane cu raport preț / specificații bun, dar în România mi se par ceva cam scumpe și nerealist poziționate). Piața va cerne din acest punct de vedere.

7. Meizu – sper să văd un astfel de smartphone în perioada imediat următoare. Am văzut că sunt câteva magazine online ce s-au încumetat să importe acest brand mai exotic. Sunt apreciați ca și Xiaomi pentru suportul software, raportul preț / specificații ce transformă telefoanele Meizu în best-buy.

Brandurile no name chinezești de care am auzit, dar nu știu mai nimic în ce privește calitatea livrată etc:

ZOPO, Jiayu, Elephone, iNEW, UMI, Doogee, Leagoo, KingSing, iOcean, Cubot, Kingzone, Foxconn Infocus, MEITU, ECOO.

Ați văzut astfel de telefoane în România? 

*Mulțumesc lui Iris pentru precizarea de la THL / TCL.

Categorii: Opinie, Recomandari
Cuvinte cheie: Doogee, iNEW, Jiayu, Meizu, UMI, Xiaomi, ZOPO
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Primul producător european de baterii LFP, unul ce deţine inclusiv o gigafabrică funcţională, tocmai şi-a cerut insolvenţa

Europa are o industrie auto dezvoltată, însă mult prea birocratică şi cam întârziată în implementarea de tehnologii moderne. Pare din ce în ce mai sigur că maşinile electrice vor deveni majoritare după 2030 când vorbim de achiziţii noi, iar bătrânul continent nu este încă pregătit pentru aşa ceva.

Digi Mobil îşi îmbogăţeşte oferta de smartphone-uri cu 5 noi modele (mai 2026)

Digi Mobil, al doilea operator din România după numărul de clienţi pe telefonie mobilă, a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar în mai 2026 oferă spre achiziţie 5 noi modele.

Boxă portabilă Sonos Play – review (Mult mai mult decât o simplă boxă Bluetooth…)

În urmă cu aproape două luni Sonos și-a îmbogățit gama de boxe cu două noi modele. Unul este cel despre care vorbim detaliat mai departe, pentru Sonos Era 100 SL urmează review în circa două săptămâni. Așadar, azi tratăm în modul specific Gadget boxa portabilă Sonos Play, una care din unele privințe pare foarte apropiată…