Ce dispozitive purtabile urmează să lanseze Huawei pe 19 septembrie?

/
/
9 sept. 24
/

Având în vedere cât de evident domină Huawei piața dispozitivelor purtabile la nivel mondial, nu este de mirare că gigantul chinez urmează a lansa o multitudine de noi astfel de gadgeturi în perioada imediat următoare.

Deși nu a dat extrem de multe detalii despre fiecare nou model de smartwatch ce va fi prezentat pe 19 septembrie la Barcelona, Huawei ne-a trimis totuși câteva informații destul de edificatoare.

În primul rând, este vorba despre noua serie Huawei Watch GT, cel mai probabil cea care va avea indicativul 5. Marea noutate este că smartwatch-urile vor integra noul sistem Huawei TruSense, care promite să îmbunătățească monitorizarea sănătății și a fitness-ului, oferind date mai precise și mai detaliate.

Huawei Watch 4 Pro Space Edition
În imagine, Huawei Watch 4 Pro Space Edition.

O altă lansare așteptată este noua ediție a Huawei Watch Ultimate, care, conform teaserelor, va introduce funcții dedicate golfului. Cât de folositoare se vor dovedi aceste noi funcții pentru utilizatorii din țara noastră, nu știu, dar este evident că noua ediție Watch Ultimate nu a fost concepută cu gândul strict la români.

Pe 19 septembrie, este așteptată și o nouă versiune a Huawei Watch D, după doi ani de pauză. Huawei a sugerat extinderea capacităților de monitorizare a sănătății în timpul lansării sistemului Huawei TruSense, așadar este de așteptat introducerea ABPM (Monitorizarea Ambulatorie a Tensiunii Arteriale). Această funcție va face din noul model Watch D primul smartwatch din lume care suportă monitorizarea dinamică a tensiunii arteriale.

Totodată, Huawei va prezenta pe 19 septembrie și două noi modele de tablete în seria MatePad, iar eu mă aștept și la alte surprize, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată.

Pentru a marca cum se cuvine aceste noi lansări, magazinul oficial Huawei România oferă de azi, 9 septembrie, un voucher în valoare de 150 de lei pentru abonarea la newsletter, vouucher care poate fi folosit la comanda unuia dintre produsele care se vor lansa pe 19 septembrie .

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

TCL cumpără 51% din acţiunile businessului de home entertainment al Sony pentru o sumă modică

În primele zile ale acestui an am aflat că Sony Corporation şi TCL Electronics Holdings Limited au încheiat un parteneriat, unul care spune că bussinesul de home entertainment al Sony ajunge sub conducerea TCL (vorbim de tot ce înseamnă televizoare, sisteme audio, receivere şi componente audio AV, accesorii audio etc.)

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.