Ce este Windows 10 S?

/
/
2 mai 17
/

Windows 10 S este software-ul pe care Microsoft l-a gândit ca răspuns la Chrome OS. Nu știu dacă Chrome OS îl cunoașteți prea bine și asta pentru că pe plan local, companiile ce au laptopuri și mini desktop PC-uri cu acest software au fost îngrădite de către Google în a le importa pe plan autohton. 

Cu greu au sosit din 2016 – HP Chromebook 11, Acer Chromebook 14 și unele modele de pe la Lenovo. Chromebook-urile au început a deveni cu adevărat atractive din ultimul trimestru al lui 2016 când au primit un update ce le permit să ruleze aplicațiile din Google Play.

De fapt, ce este Chrome OS? 

Un software gândit să ruleze pe dispozitive cu specificații modeste, soft ce are nevoie de internet și servicii în cloud spre a funcționa în mod optim. Putem spune că Google a dat lovitura cu Chrome OS în SUA, în mediul educațional au început a fi folosite în mod extensiv.

De ce?

Pentru că este adus pe produse ieftine și fiabile, funcționează impecabil ca interfață, ușor să configurezi o multitudine de conturi, o suită de servicii ce nu costă bani ( Google Docs spre exemplu, în comparație cu Office-ul ce aduce plata unui abonament lunar etc). Da, nu sunt opțiunile din Office, dar de cele mai multe ori în școala primară și gimnaziu nu ai nevoie să faci cine știe ce mega-prezentare ultra-detaliată în PowerPoint.

Microsoft și-a dat seama că a pierdut un trend și încearcă acum să se regrupeze prin Windows 10 S. Cu această ocazie s-au gândit să limiteze și instalarea de aplicații la ceea ce există în Windows Store, un magazin de aplicații destul de trist la momentul actual. Să-mi spuneți câte aplicații și jocuri ați descărcat de acolo. Răspunsul meu – zero absolut.

Sunt sceptic în ce privește Windows 10 S, dar o să vedem mișcările de forțe ale celor doi giganți din această vară. Marea mea problemă cu Chrome OS în România: prețurile mari față de SUA și faptul că nu sunt importate mai multe exemplare. Presupun că utilizatorul din țara noastră nici nu prea știe cu ce se mănâncă acest software, cu ghilimelele de rigoare, iar guvernul român nu sesizează oportunitatea unui software mai deschis, fără licențe și alte nebunii de gen.

Categorii: Opinie
Cuvinte cheie: microsoft, Windows 10 S
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Ce urmăriţi şi doriţi să vă cumpăraţi cu ocazia celui mai mare eveniment de shopping al anului, Black Friday 2026?

Noiembrie vine la pachet cu un eveniment pe care mulți dintre noi îl așteaptă cu interes: Black Friday 2026. Fie că vorbim despre eMAG, Fashion Days, Altex sau magazinele de nișă preferate, perioada aceasta este momentul perfect pentru a bifa achiziții importante pe care le-am tot amânat sau pentru a pregăti din timp cadourile de…

Oferta de smartphone-uri din România este din ce în ce mai limitată şi mai scumpă (de ce cred că am ajuns în situaţia actuală)

Dacă ai impresia că în ultimii ani opțiunile tale când vine vorba de cumpărarea unui smartphone nou s-au restrâns considerabil, nu ți se pare. Realitatea din magazine confirmă această senzație, oferta de branduri prezente oficial pe rafturile din România este tot mai redusă.

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…