Ce magazine online din România și din dot com recomandați?

/
/
5 ian. 15
/

Am văzut mult reacții în ultima vreme, mai ales după ce se lansează vreun gadget la preț redus și imediat apar comentarii de genul: Aaa, stați liniștiți, magazinul X îl va aduce cu 100 de euro mai scump etc.

Ok, ok. Înțeleg că primiți mult feedback negativ, dar în cele din urmă pe unde vă faceți comenzile online. În această maree de elemente negative trebuiesc a exista și câteva oaze de seriozitate.

Și ca de fiecare dată încep cu exemplul personal:

a. eMAG – până acum nu am avut nicio problemă cu ei și mi s-au părut a fi cei mai serioși în ce privește informațiile legate de livrarea comenzilor, de cele mai multe ori a 2-a zi am avut pachetul la ușă, iar când a fost cazul să activez o garanție nu am avut probleme. Asta a fost experiența mea legată de eMAG și am citit multe comentarii negative de-a lungul timpului. Mă rog, la ce volum de comenzi înregistrează cel mai mare magazin online local cred că este și greu să mulțumești pe toată lumea.

b. Amazon UK – a doua resursă de comenzi online, mai ales pentru gadgets nelistate în țara noastră sau cu preț mult mai mic decât pe filiera locală. De obicei nu m-am aruncat la sume prea mari, mai mult de 100 – 150 euro nu am investit per comandă. Sunt nemulțumit că livrează prin Poșta Română și mereu mă trezesc cu coletul aruncat în ușă. Noroc că stau la ultimul apartament dintr-un bloc cu 4 etaje.

c. QuickMobile – mai ales pe partea de accesorii. Oricum cred că știți că multe telefoane și tablete sunt listate de către shop-urile locale, iar furnizorul local este QM, chiar și operatorii de telefonie apelează la această filieră.

d. MobileDirect – la fel ca și la QM, doar că Mobile Direct chiar este un magazin dedicat pe partea de accesorii. Mi s-au părut destul de rapizi în livrarea comenzilor, livrează prin Urgent Curier și până acum nu am ce să le reproșez. Nici nu am făcut zeci de comenzi ca la eMAG, spre exemplu.

Nu am comandat până acum de pe Aliexpress, Gearbest, Geekbuying, Pandawill, dar s-ar putea în 2015 să fac și acest pas. Revin cu impresiile formate.

În secțiunea de comentarii vă invit să vă lăsați impresiile formate de diferite magazine online și astfel să facem o bază de recomandări pe un feedback real, pe comenzi înregistrate etc.

Categorii: Opinie, Recomandari
Cuvinte cheie: eMag, MobileDirect, quickmobile
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Digi Mobil îşi îmbunătăţeşte oferta de smartphone-uri cu trei noi modele (noiembrie 2026)

Digi Mobil, reţeaua mobilă cu cele mai multe cartele SIM active şi-a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar în noiembrie 2026 oferă spre achiziţie trei noi modele.

Black Friday în sus, Black Friday în jos, dar voi ştiţi cum a ajuns acest nume cel mai mare eveniment de shopping din an al României? (iată o scurtă istorie)

În fiecare lună noiembrie, internetul şi televiziunea explodează sub un asalt agresiv al marketing-ului. Vrem, nu vrem, ne trezim cu aplicațiile pregătite, cardurile salvate și wishlist-urile făcute. Cât e reducerea la televizor? Au băgat telefoanele alea la promoție? Mai prind tableta aia cu 70% discount?

Ai cumpărat un laptop sau PC fără Windows și Office de Black Friday 2026? Află cum poți să le activezi de la 43.51 lei pentru Windows și 118.16 lei pentru Office 2024 Pro Plus

Cei ce doresc să activeze Windows și Office pe un laptop sau PC pot avea parte de unele dintre cele mai bune prețuri în oferta mai jos prezentată.