Ce nu înțeleg la filozofia anti-Apple?

/
/
15 sept. 15
/

Mă uit la comentariile ce apar din partea pasionaților de Android cu referire la cei ce merg pe mâna Apple, în genul comentariilor de aici

Nu înțeleg de ce un utilizator Android se grăbește să catalogheze, în genul că Apple este ales doar de snobi, necunoscători, pițipoance, cocalari etc. Este una dintre cele mai proaste caracterizări cu putință. În sensul în care și pe Android găsești un grup cel puțin la fel de eterogen, chiar și pe terminalele de top.

Pe orice sistem de operare găsești persoane experimentate, capabile să folosească telefoanele la potențial maxim și cei mai puțin avizați, ce-l aleg pentru design, brand, pentru că este scump etc. Fiecare face ce dorește cu bani săi, chiar și cu unele părți ale corpului. Nu ai de ce să-l judeci pe unul că-și face rate pentru iPhone, este fix treaba lui ce face cu venitul său, pe ce-l sparge ș.a.m.d.

Apple nu are nicio vină că sunt persoane mult prea dornice să dețină un astfel de smartphone. Este ca și cum ai judeca BMW, Porsche sau Tesla că aduc automobile superbe la un preț pe care nu și-l permite oricine.  Da, Apple a urcat prețurile, dar nu-mi este rușine nici cu producători Android A-list ce nu s-au sfiit în ultimul an să aducă terminale scumpe. Plus că în alte state precum SUA sau vestul Europei, 5 – 6 – 7 – 800 dolari / euro nu este un cost prohibitiv ca în România sau piețele emergente. Mă rog, majoritatea merg pe abonamente și au un preț subvenționat de ordinul a 1 – 200 dolari / euro plătiți pe device.

Pe de altă parte și Android are o bubă mare legată de suportul software oferit de producători și asta pentru că-l găsești pe tot felul de platforme, rezoluții etc. De aici și multe probleme legate de limbajul de design de care dezvoltatori de aplicații trebuie să țină cont. Cred că Google va interveni puternic pe viitor, dar ce cred o să pun într-un articol distinct.

Pentru că Apple are totul in-house, telefon + sistem de operare + magazin de aplicații, stă mai bine pe partea de integrare, unde Google încearcă să ofere o experiență de utilizare cât mai bună pe toate terminalele din portofoliu, de aici și externalizarea unor aplicații: Google Now, Google Keyboard, Messenger etc.

Mi-aș permite o umilă recomandare, mai ușor cu catalogarea unora sau altora, mai multă toleranță și un plus de bun-simț nu strică niciodată.

Credit foto
Categorii: Arhiva, Recomandari
Cuvinte cheie: android, apple
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Am fost într-un magazin DIGI să cumpăr o cartelă prepay Digi Mobil (iată ce probleme am întâmpinat şi cum s-a finalizat procesul de achiziţie)

La mai toate articolele legate de (re)intrarea Digi Mobil în segmentul prepay, am primit din partea voastră mai multe comentarii legate de faptul că în magazinele DIGI nu se pot cumpăra la liber cartele preplătite.

Căștile TWS open-ear HUAWEI FreeClip 2 au fost prezentate oficial în țara noastră – primele impresii

Piața căștilor de tip True Wireless Stereo (TWS) este în continuare într-o creștere destul de susținută la nivel mondial, însă repartizarea pe segmente a cunsocut în ultimii doi ani o modificare. Chiar și în segmentul TWS sunt trei categorii principale când vorbim despre modul de purtare, să zicem. Avem in-ear, half in-ear și open-ear. Ei…

CarpodGo T3 Pro – review (Metoda simplă de a aduce Android Auto și Apple CarPlay wireless în mașina ta)

În cazul în care nu ai o mașină de generație mai nouă sau una din care lipsește un sistem multimedia sau de infotainment mai avansat și îți dorești totuși un ecran generos la bord, există soluții. Una dintre ele este cea pe care o voi prezenta mai departe. CarpodGo T3 Pro este în esență un…