Ce nume de desert va purta viitorul Android 17?

Software
/
/
10 aug. 25
/

Vă mai aduceţi aminte perioada în care Google punea un nume de desert, prăjitură, ceva dulce în general, pentru versiunile de Android? Ultimul dacă nu mă înşel a fost Android 9 aka Android 9.0 Pie, însă nu trebuie uitate nici clasicele Donut, Eclair, Jelly Bean, Marshmallow and co.

Din păcate gigantul american a renunţat la aceste denumiri simpatice, iar începând cu Android 10 avem strict numere. Asta comercial. La nivel intern Google continuă să respecte reţeta şi toate versiunile noi de Android primesc un nume de ceva dulce.

Actualul Android 15 este cunoscut drept Android Vanilla Ice Cream (îngheţată de vanilie), iar mult aşteptatul Android 16 a fost botezat de către compania americană drept Android Baklava (desert turcesc).

Conform unor surse interne Google, viitorul Android 17 se va numi intern Android Cinnamon Bun (Rulouri cu scorţisoară). Asociat API-ului 37.0, Android 17 ar urma să fie lansat în vara anului viitor, iar dacă în prezent ai un smartphone achiziţionat recent, atunci ai toate şansele ca de anul viitor să treci de la Baklava la Cinnamon Bun (fie vorba între noi, eu urăsc scorţişoara, aşa că mă bucur că în articolele de anul viitor va trebui să menţionez doar Android 17).

Sursa: androidauthority.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

O eroare de codare şi un atac banal numit „SMS-ul morţii”, îţi pot bloca complet smartphone-ul cu Android (află ce trebuie să faci pentru a evita problema)

Ne-am obișnuit cu ideea că atacurile cibernetice pe mobil necesită o greșeală din partea noastră (un click pe un link suspect, descărcarea unei aplicații din surse neoficiale sau deschiderea unui atașament dubios). O vulnerabilitate recent descoperită pe Android spulberă însă această barieră de siguranță.

Ce smartphone-uri Samsung au primit până acum actualizarea la interfaţa One UI 9.0 bazată pe Android 17?

Începând cu luna septembrie, Samsung a început să livreze treptat cea mai nouă actualizare, cea la interfaţa One UI 9.0 bazată pe Android 17. Pentru că producătorul sud-coreean are o politică foarte flexibilă la nivel de update-uri, foarte multe device-uri vor primi această variantă software în perioada următoare, în funcţie de roadmap-ul stabilit de companie.

În curând am putea primi smartphone-uri din lumea Android cu 8 ani de suport software (update-uri de securitate şi actualizări majore)

Dacă eşti unul dintre acei utilizatori care păstrează smartphone-ul mai mulţi ani, vin către tine cu o veste excelentă, una care ar putea conta foarte mult în contextul scumpirilor generale din această perioadă.