CEO-ul Nothing susţine că memoria RAM şi stocarea reprezintă acum mai bine de 50% din costul de producţie al unui smartphone

Smartphones
/
/
15 iun. 26
/

Nu mai este o surpriză pentru nimeni că inteligenţa artificială a acaparat mai toată producţia de semiconductori, iar producătorii de telefoane inteligente trec efectiv printr-un adevarat tsunami al preţurilor pentru diverse componente hardware.

CEO-ul Nothing, Carl Pei, a declarat recent într-o postare pe X că memoria RAM şi stocarea au ajuns să reprezinte mai bine de 50% din costul de producţie al unui unui smartphone.

Acesta a oferit şi un exemplu concret din propria ogradă: pentru Nothing Phone (4a) costurile cu memoria RAM şi stocarea s-au dublat între momentul în care s-a luat decizia de a se lucra la acest device şi lansarea propriu-zisă. De la lansarea propriu-zisă (martie 2026) şi până în prezent, aceste costuri s-au dublat din nou.

Acelaşi Carl Pei mai spune şi că preţurile telefoanelor vor creşte inevitabil în perioada imediat următoare şi recomandă celor interesaţi să îşi cumpere un device „ieri” dacă vor cel mai bun preţ. Sezonul reducerilor din acest an va veni cu reduceri mici şi foarte mici, iar acestea vor fi aplicate la preţuri oricum deja mărite.

Costurile totale de producţie ale unor smartphone-uri au crescut în unele cazuri cu până la 30% şi chiar dacă unii producători încearcă să mai absoarbă din creştere, inevitabil parte importantă din aceasta ajunge să fie plătită de clientul final.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: OPPO Find X10 Ultra ar fi fost anulat

2026 aduce o nouă practică în piața de smartphone-uri premium. Companii cu renume sunt nevoite să renunțe din mers la dezvoltarea și lansarea unui smartphone de top. A fost cazul lui Xiaomi cu Xiaomi 18 Ultra, iar acum pe listă ar fi intrat și OPPO cu OPPO Find X10 Ultra.

Motorola Signature 27 a fost lansat oficial cu cameră periscop de 200 MP, ecran de 12.000 niți și baterie de 7000 mAh, iar pachetul la precomandă include un smartwatch în valoare de 2.500 lei oferit cadou

Motorola a prezentat astăzi oficial signature 27, noul său telefon flagship, după ce la sfârșit de septembrie compania a oferit primele detalii. Cea mai mare parte a comunicatului de presă se concentrează pe camere, asta și fiindcă DxO Mark i-a oferit deja telefonului distincția Gold Label Camera. Camera principală are 50 MP și un senzor…

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile mid-range din 2026

Am selectat cele mai bune telefoane mobile de tip mid-range din 2026. Printre ele se află smartphone-uri din oferta Samsung, Xiaomi, Honor, Motorola și Google.